Viaţa mea cu Saddam Hussein
de Parisoula Lampsos/Lena Katarina Swanberg, Editura Pandora M, Grupul editorial TREI
Ca orice „document“ prelucrat, cartea suedezei Lena Katarina Swanberg poate fi socotită şi „ficţiune“ pură. Mai ales când povesteşte viaţa unei irakience de origine greacă, Parisoula Lampsos, fostă amantă şi confidentă a lui Saddam Hussein, dictatorul Irakului, până în 2004.
Desigur, cartea ziaristei suedeze este o poveste romanţată, din care nu lipesc faptele reale, aşa cum le narează o femeie care l-a cunoscut la 16 ani pe Saddam Hussein şi cu care a avut o relaţie zbuciumată timp de trei decenii.
Fiica unor oameni înstăriţi din comunitatea creştin-ortodoxă de la Bagdad, Parisoula Lampsos l-a întâlnit pe Saddam pe când acesta avea 30 de ani. Cu memoria specifică femeilor care mizează pe cartea vieţii, ea îşi aminteşte şi data precisă: „o vinere fatală din august 1968“.
Tânăra răsfăţată l-a întâlnit pe viitorul dictator al Irakului la o petrecere organizată de un apropiat al cercurilor influentului lider al Partidului Baath. Petrecerea a avut loc în casa unor vecini, creştini de origine armeană, Gina şi Harout al-Khayyat, proprietarii unui atelier de croitorie pentru bărbaţi, din Bagdad. A dansat cu el, pe muzica lui Frank Sinatra şi, după ce i-a spus (cam îndrăzneţ pentru o jună de 16 ani), că are ochi reci, de animal, Saddam a decis s-o „păstreze“.
Pe muzica lui Frank Sinatra au intrat şi militarii americani 35 de ani mai târziu pentru a-l captura pe cel care le fusese aliat o vreme, răstimp în care îşi consolidase puterea împotriva vecinului mai puternic, Iranul.
A căzut relativ uşor în mrejele pasiunii pentru bărbatul cu ochi „de animal“, dar părinţii au încercat s-o protejeze de cruzimea aceluia. În 1970, s-a căsătorit cu un armean dintr-o familie bogată şi creştină, Sirop Iskandarian. Familia lui Sirop era