Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta va participa la listarea Romgaz pe bursa din Londra

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta va participa, la începutul săptămânii viitoare, la listarea Romgaz pe bursa din Londra, transmite Mediafax, citând surse guvernamentale.

Acţiunile Romgaz vor fi vândute pe bursa din Londra sub formă de certificate de depozit.

Termenul estimat pentru listarea Romgaz, atât pe bursa din Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, este marţi, 12 noiembrie.

În şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Ponta l-a felicitat pe ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, pentru succesul vânzării a 15% din acţiunile Romgaz şi a anunţat că săptămâna viitoare compania va fi listată la bursa londoneză.

Citeşte şi:România va avea printre cele mai mari preţuri la combustibili din Europa

Statul român a vândut 15% din acţiunile Romgaz prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 391 milioane euro).

Investitorii au cumpărat 36% din acţiunile Romgaz sub formă de certificate de depozit, care vor fi listate la bursa de la Londra, restul de 64% fiind achiziţionate direct ca acţiuni care vor fi tranzacţionate la bursa de la Bucureşti.

Investitorii au plasat în total ordine de 2,8 miliarde euro, dintre care 204 investitori instituţionali au realizat subscrieri de peste 1,7 miliarde de euro, iar 11.903 investitori de retail au subscris de peste 1,1 miliarde euro.

Citeşte şi: UPDATE: Statul a atras peste 380 milioane euro prin vânzarea a 15% din Romgaz

Tranşa micilor investitori a fost suprasubscrisă de 17,7 ori, iar cel mai mare ordin plasat pe acest segment a fost de 249 milioane lei (aproape 90% din tranşă).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a preluat 1,9% din acţiunile Romgaz în cadrul ofertei publice iniţiale, reprezentând aproximativ 13% din pachetul scos la vânzare de stat, pentru echivalentul în lei a 50 milioane euro (aproximativ 225,5 milioane

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 37 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Premierul Ciolacu spune că ministrul Apărării ”are rețineri mari” ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis după întoarcerea acestuia din SUA, dar că a discutat cu ministrul Apărării despre posibilitatea ca România să dea un sistem de apărare

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°