Greu de spus dacă este vorba despre noroc sau despre ghinion în cazul unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, care a încercat să-şi ia viaţa de trei ori în aceeaşi zi, fără să reuşească.
Panait Morun, din comuna gălăţeană Piscu, a hotărât să-şi pună capăt zilelor, dar într-un final acesta a ajuns la spital şi se află în afara oricărui pericol.
Un angajat al Apaterm Galaţi s-a sinucis la serviciu
Pastile, rangă şi laţ
Niciunul dintre aceste trei mijloace nu a fost destul de serios pentru intenţiile sale. Mai întâi a înghiţit o cantitate considerabilă de pastile, după care, văzând că nu apare nicio schimbare, s-a lovit cu o rangă în cap. Decis să meargă până la capăt, tânărul a mai încercat odată. De data aceasta a ales să se spânzure. Ca o ironie a sorţii, bărbatul a rămas în viaţă şi a treia oară, deşi îşi dorea extrem de mult să moară.
Tentativă de suicid în Penitenciarul Galaţi/Un deţinut a băut substanţe chimice pentru curăţenie
„Am vrut să mă omor. Am luat mai întâi pastile. Am mai stat puţin şi nu s-a întâmplat nimic. Atunci am luat o bucată de fier şi m-am lovit cu ea în cap. După asta am încercat să mă spânzur”, spune Panait Morun.
În ceea ce priveşte motivele care l-au determinat să-şi ia viaţa, acesta spune că a rămas fără loc de muncă, soţia l-a părăsit şi a considerat că nu mai are de ce să trăiască.
Un deţinut şi-a bătut un cui în cap şi şi-a cusut gura cu sârmă în semn de protest
„La spital a fost adus un domn cu triplu avort suicidal. A rămas fără loc de muncă, a fost părăsit de femeie, pentru că nu mai prezenta interes şi a decis să moară. Nu a reuşit după trei încercări diferite. Acum s-a obişnuit cu ideea şi va defila în continuare în viaţă”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.
Automutilări în serie la Penitenciarul Galaţi