Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Angela Gheorghiu. Iubirile sopranei: "Se produce o magie pe care eu nu am reuşit să mi-o explic. O chimie perfectă"

Publicat in Gandul, vineri 22 iunie 2012 ·

Soprana Angela Gheorghiu, care a sărbătorit, marţi, 20 de ani de la debutul său la Covent Garden, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că instituţia londoneză de spectacole este prima sa iubire, fiind totodată locul care i-a unit destinul cu cel al soţului său, tenorul Roberto Alagna.

Angela Gheorghiu a sărbătorit 20 de ani de când a urcat pentru prima dată pe scerna de la Covent Garden din Londra (Royal Opera House), marţi seară, cu spectacolul "La Boheme", alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, iar la finalul reprezentaţiei, soprana a fost aclamată de public şi a primit un tort din partea instituţiei.

Soprana a vorbit, în interviu despre cum se pregăteşte înainte de spectacole, despre cum a început povestea ei de iubire cu Roberto Alagna, dar şi despre lucrurile pe care le presupune o carieră internaţională de prestigiu.

Sunt 20 de ani de la prima reprezentaţie cu "La Boheme" pe scena Operei Regale din Londra. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să reveniţi pe această scenă, de fiecare dată?

Angela Gheorghiu: Covent Garden a fost şi este prima mea iubire. Iubesc din toată inima tot ce mă leagă de acest teatru. Întotdeauna urc pe această scenă cu emoţii infinite. Mi-a oferit de fiecare dată unele dintre cele mai importante momente din cariera mea artistică dar şi personală.

Cred că nu am avut o seară mai emoţionantă ca aseară (marţi seară, n.r.) în viaţa mea. Un cumul de situaţii şi de amintiri. Am fost foarte plăcut surprinsă ca la proba de costume să am chiar costumele din 1992 cu numele meu pe ele şi nu a trebuit să facem nicio schimbare, o situaţie care m-a flatat enorm.

Ce amintiri vă leagă de opera "La Boheme" cântată alături de soţul dumneavoastră, acum 20 de ani?

A.G.: Royal Opera House ne-a unit destinele. Trebuie să recunosc că mă leagă cele mai frumoase amintiri. În 1992 am început repetiţiile c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 43 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 21 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°