Primarul Timişoarei va avea joi, 28 mai, termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ANI (Agenţia Naţională de Integritate) acuză că Nicolae Robu a deţinut o perioadă două funcţii care nu erau compatibile conform legii însă edilul şef susţine că acuzaţiile nu sunt întemeieate.
Maie exact, Robu, care a fost o perioadă rector UPT şi senator PNL în acelaşi timp, a intrat o scurtă perioadă în ilegalitate din cauza modificării legii. Primarul Timişoarei explică că aceasta nu poate acţiona retroactiv şi se amuză de zvonurile care anunţă la vară noi alegeri.
“Eu cred că a fost o acţiune neîntemeiată a ANI pentru că eu am dobândit ambele funcţii într-un cadru legal care permitea asta, la fel cum permite şi astăzi, dar a fost o scurtă secvenţă de timp în care legea s-a schimbat din mers. În mod normal legea nu acţionează retroactiv, ar trebui vizate doar mandatele următoare. Presupunând prin absurd că aş fi fost declarat ca fiind în incompatibilitate, sancţiunea ar fi că n-aş putea să fiu numit timp de trei ani în funcţie de demnitate publică. Cea de prefect, ministru… dar aş putea să ocup orice funcţie electorală mai puţin cele în care am fost în incompatibilitate ori pentru mine nu este de interes acum să fiu nici rector, nici senator, sunt primar şi vreau să-mi duc mandatul până la capăt”,
Nicolae Robu, primarul Timişoarei
Primarul Timişoarei va avea joi, 28 mai, termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ANI (Agenţia Naţională de Integritate) acuză că Nicolae Robu a deţinut o perioadă două funcţii care nu erau compatibile conform legii însă edilul şef susţine că acuzaţiile nu sunt întemeieate.
Maie exact, Robu, care a fost o perioadă rector UPT şi senator PNL în acelaşi timp, a intrat o scurtă perioadă în ilegalitate din cauza modificării legii. Primarul Timişoarei explică că aceasta nu poate acţiona retroactiv şi se amuz