Din timp în timp, e nostim (cuvîntul e, de fapt, fără consistenţă şi lipsit de acoperire reală, trecerea timpului fiind oricum altfel decît nostimă) să vezi cum tabieturile zilnice se schimbă dacă nu în punctele esenţiale, măcar în aparenţele lor. "Punctele esenţiale" înseamnă felul de lucruri pe care-ţi place să le faci, mai ales în timpul liber: preferinţele rămîn, în principiu, aceleaşi (situaţie valabilă în cazul celor conservatori), cadrul concret se schimbă. Ies, de pildă, cu mama şi copilul meu, în oraş, din cînd în cînd, după-amiezele. Definiţia unei ieşiri a evoluat din copilăria mea pînă în cea a copilului meu. În anii '70, pe vremea lui Ceauşescu, pentru un copil, ba chiar şi pentru un adolescent cuminte, lucrurile erau simple şi opţiunile sărăcăcioase (atunci ni se păreau suficiente): mergeai la Teatrul de păpuşi, la cinematograful "Doina" şi la cofetărie. Teatrul de păpuşi a rămas pe poziţii şi pare să aibă acelaşi succes de odinioară (e greu să găseşti un bilet în rîndul 1, dacă nu rezervi cu o săptămînă înainte). Cinematograful "Doina" - se ştie - nu mai e de mult şi nu a fost înlocuit cu un altul special amenajat pentru copii (la "Lira" sînt mai multe filme pentru copii, dar atît). Cei mai mulţi copii văd filme acasă, pe DVD, sau la Mall (acum, deja, Mall-uri). Problema e că nu sînt destule astfel de filme, apare cîte unul nou cam o dată pe lună. Efectul: părinţii (unii) îşi duc copiii şi la filme care nu sînt potrivite pentru vîrsta odraslelor şi, chiar dacă au marca "Audienţă generală" (adică nu conţin scene explicite de crime şi sex) nu sînt neapărat de vreun interes pentru cei mici. Aceştia, dacă ar fi lăsaţi într-ale lor, ar prefera tot bunele şi clasicele aventuri în stil Disney. Filmele peste vîrsta lor le imprimă gînduri, idei şi un tip de imaginaţie devansată cu cîţiva ani buni, care încurcă adolescenţa cu copilăria.

Cofetăriile