Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţii controversate la podul Calafat-Vidin

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Deşi bulgarii au început deja construcţia, infrastructura de acces la podul de peste Dunăre pe partea românească ar putea rămâne în aer Sursa: Mediafax Foto

Podul peste Dunăre care leagă Calafatul de localitatea bulgărească Vidin va fi ridicat de spaniolii de la FCC, care au câştigat licitaţia pentru construcţia celor circa 1,9 kilometri. Însă, pentru infrastructura de acces la pod, partea românească a amânat alegerea constructorului şi a consultantului din varii motive.

Noul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a cerut deja de la Direc- ţia de credite externe, care se ocupă de desfăşurarea proiectului, lămuriri privind licitaţiile de selectare a consultantului şi a constructorului. „I-am cerut doamnei Teodorovici (şefa Direcţiei de credite externe şi soţia fostului secretar de stat de la finanţe, Eugen Teodorovici - n.r.), lămuriri privind acest proiect. Probleme ştiu că există şi în ceea ce priveşte selectarea constructorului şi a consultantului. Pentru a nu pierde bani europeni, Direcţia a decis continuarea negocierilor cu primele două firme clasate“, a declarat Berceanu.

Negocierile continuă

În prezent, ministerul continuă discuţiile cu asocierea Azvi şi Vimac - care s-a prezentat la licitaţie cu un preţ de dumping, conform unor surse apropiate negocierilor - şi cu asocierea Astaldi, Swietelsky, Euroconstruct şi Ansaldo. Azvi şi Vimac au cerut pe lucrarea evaluată de proiectant circa 82,3 milioane de euro, cu 20 de milioane de euro mai puţin. Potrivit surselor, suma nu acoperă nici măcar preţul materialelor.

În urma clarificărilor cerute de cele două firme, ministerul a acceptat ca asocierea Azvi-Vimac să-şi ia un subcontractor pentru realizarea celor 3,3 kilometri de cale ferată cu tot ce înseamnă suprastructură şi infrastructură feroviară, lucrări de semnalizare şi telecomunicaţii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 42 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 6 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°