Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia, poveste fără sfârșit: Chiar dacă scapă de faliment își revine în cel puțin 10 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 martie 2012 ·

Într-un raport al Fondului Monetar Internațional se arată că programul de împrumut al Greciei se confruntă cu riscuri extrem de mari, iar Atena ar putea avea nevoie și de alte tăieri de datorie și de finanțări suplimentare din partea Europei, pentru a își putea reveni. Revenirea va dura cel putin 10 ani. Sursa: Reuters

”Un faliment dezordonat este de neevitat”, dacă tarii nu i se acordă acest sprijin, scrie în raport.

Acesta a fost întocmit la o zi după ce boardul FMI a aprobat un împrumut de 28 de miliarde de euro pentru Grecia. Programul FMI este parte a unul plan mai amplu de salvare, pus la dispoziție de Uniunea Europeană, care include de asemenea restructurarea datoriei Greciei către sectorul privat,scrie Wall Street Journal.

Pagina 231 din raportul scris de economiștii FMI înfățișează cea mai sumbră imagine a Greciei de până acum. Sunt detaliate aici strategia adoptată de fond cu privire la Grecia și riscurile pe care le implică drumul pe care trebuie să îl urmeze Grecia pentru a își pune economia pe picioare.

Potrivit raportului, Grecia nu poate face față niciunui șoc advers sau unei nereușite a programului, deoarece nu ar putea ieși din această situație decât îndatorându-se și mai mult.

Oficialii fondului sunt foarte îngrijorați în legătură cu capacitatea Atenei de a duce la capăt politicile economice necesare pentru a primi împrumuturi și restructurări de datorie în valoare de 200 de miliarde de euro. Pe termen scurt, autorii raportului spun că alegerile din Grecia ar putea aduce lideri politici care nu vor fi atât de dispuși ca aceia de acum să mențină angajamentele luate față de creditori.

"Materalizarea acestor riscuri va face necesară o nouă restructurare de datorie și ar putea conduce la falimentul țării”, scrie în raport. În fine, potrivit raportului, chiar dacă Grecia urmează angaj

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 20 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 23 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Marea Britanie îl va expulza pe ataşatul militar rus. „Un ofițer de informații nedeclarat” / Reacția Moscovei

HotNews acum 23 minute
Marea Britanie îl va expulza pe atașatul militar al ambasadei Rusiei, va retrage statutul diplomatic al unor proprietăți și va limita durata de valabilitate a vizelor acordate diplomaţilor ruşi, măsuri luate drept răspuns la ceea ce ministrul de int

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 37 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°