Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia din Floreasca

Publicat in Jurnalul, duminică 22 iulie 2012 ·

Jumătate “uliţă” patriarhală, jumătate pârleaz de sărit în lumea de fiţe a Dorobanţilor, strada pe care se află Itadaki Sushi, - discretul restaurant japonez din Floreasca -, nu te lasă să bănuieşti ce surprize îţi poate oferi şi cât de uşor vei ajunge la capătul lumii, chiar după prima… îmbucătură! Hai, după a doua, că nu toate felurile de sushi sunt atât de mititele încât să le-nfuleci dintr-o dată. E de ajuns, însă, un simplu sashimi de somon, ori un sushi nigiri spicy de ton ca să traversezi continente şi oceane – cam tot atât de “mers”, către est sau către vest – şi să ajungi în arhipelagul nipon. Cu popasuri sensorial-gustative în… Alaska sau în California (excelent e un California tobiko, “tapetat” în icre de peşte-zburător)… sau oriunde pe planetă, după “toanele” unui sushi-fusion (să-i spunem aşa, generic), care combină tradiţia japoneză cu cea europeană, într-o manieră neaşteptată. Osaka-maki conţine parmezan (regele brânzeturilor italiene) cu ton şi icre de somon, Itadaki-maki te-mbie cu carne “blândă” de scoici Saint-Jacques, fâşii subţiri de anghilă (peştele-şarpe) şi Philadelphia Cheese ş.a.m.d. Anume am omis, din şirul de ingrediente, orezul pregătit în stil japonez, cu bob lipicios şi tare, “marinat” în oţet de… orez, şi-o seamă de alte elemente tipic japoneze precum foiţa de alge, sosul de soia şi wasabi, căci e de la sine înţeles că ele se află acolo unde le e locul… Adică pe platoul de sushi.

Itadaki Sushi e ca o insulă de “Soare-Răsare” în Oceanul numit Bucureşti. Bucureştiul culinar. De-aceea nu mă mir să găsesc la cei care au imaginat această “Japonie din Floreasca” o tipicitate insulară. Nici unul dintre ei – investitori sau bucătari – nu a fost în adevăratul arhipelag nipon, dar contactul cu această cultură insulară, prin gastronomie, i-a contaminat. |n sensul bun. De-aceea atmosfera în restaurantul cu şase locuri la mese şi încă pat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 52 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum 59 minute
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Joe Biden face prima sa vizită de stat în Franța. Va participa și la comemorarea Debarcării în Normandia, din 6 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Statelor Unite face prima sa vizită de stat în Franţa. Joe Biden va fi la Paris în 8 iunie la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, a anunţat joi, 30 mai, preşedinţia franceză, conform AFP. Vizita va fi precedată de comemorarea a 80

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°