Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prăpăd. O ploaie torenţială a făcut ravagii la Moreni

Publicat in Adevarul, luni 12 iulie 2010 ·

20 de gospodării au fost inundate iar în cinci case, mobila plutea din cauza apei. Localnicii din Moreni spun că de fiecare dată când plouă mai tare, gospodăriile le sunt inundate din cauza canalizării care nu face faţă volumului mare de apă.

Morenarii stau cu frica în sân de fiecare dată când plouă mai tare. Canalizarea veche nu face faţă volumului mare de apă, aşa că pe afară. O ploaie torenţială de numai 30 de minute a transformat mai multe strazi în adevărate lacuri de acumulare, apa depăşind chiar şi un metru în unele locuri. În douzeci de gospodarii se putea merge cu barca iar în cinci case apa a distrus tot ce înseamnă mobilă şi aparatură electrică şi electrocasnică.

Patul, singurul loc uscat din casă

Neputincioşi, mulţi dintre morenari au văzut cum toată agoniseala de o viaţă se duce pe apa sâmbetei. S-au trezit pur şi simplu cu apa în case. Pentru tanti Maria, singurul loc uscat în care mai putea sta era patul. Este bolnavă de inimă şi de-abia se mai poate deplasa, aşa că a rămas ţintuită locului. “Ne-a intrat apa şi în curte şi în casă. La vecinii noştrii e la fel. Mereu se întâmplă aşa când plouă. Canalizarea asta e de vină. Doar în pat nu mi-a intrat apa că este mai înalt. Sunt bolnavă de inimă, mi-am luat pastilele şi stau în casă, ce să fac. Nu mă pot deplasa. Nu mai e nimic de salvat de aici. Ce mă mai fac eu acum?! Totul pluteşte la mine în casă”, spune cu lacrimi în ochi tanti Maria.

Grădinile au fost acoperite de ape

Oamenii spun că le-au mai fost inundate curţile însă nu aşa de mult ca de data aceasta. Mulţi dintre ei au rămas acum şi fără legumele pe care le-au stropit şi îngrijit iar casele vor avea nevoie de reparaţii capitale. “Niciodată nu a fost atât de mare apa în Moreni. Acum s-a spart digul acela şi a năvălit toată apa aici. Canalizarea e plină şi refulează. Mereu se inundă dar nu a fost c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°