Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mama FNI" îl îngroapă pe "tatăl FNI"!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 mai 2012 ·

Fosta şefă a SOV Invest, Ioana Maria Vlas, spune că se teme că, odată ajuns în instanţă, dosarul "Sorin Ovidiu Vîntu - FNI" va beneficia de clemenţa judecătorilor. 24 mai 2000, data oficială a prăbușirii FNI

Pe 24 mai 2012 s-au împlinit 12 ani de la căderea oficială a Fondului Naţional de Investiţii. Coincidenţă, procurorii au decis punerea sub acuzare a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pentru instigare la delapidare şi spălare de bani.

Ancheta în acest dosar urmează să stabilească cine sunt vinovaţii de căderea FNI, dar şi unde s-au dus cele 15.000 de miliarde de lei vechi, banii celor aproximativ 300.000 de păgubiţi. Fostul preşedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, condamnată la zece ani de închisoare în acest caz, spune că procurorii din acest dosar sunt profesionişti. "Vor să-şi facă treaba. Au citit tot ce trebuie să citească," este convinsă "mama FNI".

Vlas a fost la Parchet şi a dat o declaraţie de martor împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu. "Am spus că îmi menţin declaraţiile date în proces, am punctat câteva lucruri. De exemplu, SOV a făcut o şedinţă în care a ameninţat salariaţii. Trebuia să facem nişte raportări în fals. Şi au am semnat astfel de rapoarte în fals. Mi-am asumat faptul că am minţit şi am plătit pentru asta", a declarat, pentru EVZ, Ioana Maria Vlas. Ea a mai explicat procurorilor unde s-a dus o parte din banii investitorilor FNI: "În conturile personale ale lui SOV".

Cum au fost umflate unităţile FNI

Raportul de expertiză financiar-contabilă efectuat în anul 2003 este proba cheie în acest dosar. Astfel, s-a constatat că, pe toată perioada de funcţionare a FNI, între 15 septembrie 1995 şi 24 mai 2000, valoarea unităţii de fond a certificatului de investitor nu a fost niciodată calculată aşa cum prevedea legea.

Cifrele erau umflate artificial, de cătr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°