Întrebare firească, limpede ca şi averea lui Dinu Patriciu şi motocicleta lui Călin Popescu Tăriceanu: De ce n-au dezvăluit aceste lucruri înainte de scrutinul din 2004?

Vă mai amintiţi tărăşenia cu jurnaliştii răpiţi în Irak? Primul filmuleţ difuzat de toate posturile tv ca fiind caseta trimisă de aşa-zişii terorişti îi înfăţişa pe cei trei plus Munaf stând în faţa unei carpete.

De dimineaţă până seara, oameni serioşi, printre care şi subsemnatul, au stat în studiouri, trăncănind despre autenticitatea secvenţei. Ţara întreagă lăsase lucrul deoparte (între noi fie vorba, asta şi aştepta!) pentru a diseca frame cu frame filmuleţul.

Moderatorii erau asaltaţi de SMS-uri prin care poporul român, devenit brusc expert în înregistrări video, îşi dădea cu părerea pro şi contra.

Despre atmosfera de acum patru ani ştim acum că era stupidă la modul absolut, dat fiind că filmuleţul, ca şi întreaga tărăşenie cu jurnaliştii răpiţi, era o crasă manipulare.

Peste ani, probabil, ne vom aminti în termeni asemănători despre dezbaterea naţională din aceste zile pe marginea filmuleţului intitulat Băsescu loveşte copilul, deoarece ne vom da seama că a fost o crasă manipulare.

Eu cred însă că alta e problema ridicată de întreaga tărăşenie.

Domnul Dinu Patriciu ne-a dezvăluit un fapt compromiţător din trecutul candidatului Traian Băsescu.

Şi în America, nu numai la noi, în campania electorală cetăţenii, jurnaliştii, adversarii scot la iveală fapte compromiţătoare din trecutul unui candidat. E normal. Alegătorii trebuie să ştie tot ce a făcut bun sau rău cel care vrea să ajungă preşedinte.

Acest interes e legitim numai şi numai în cazul unui candidat nou. În nici un caz când e vorba despre candidatul numit preşedintele în exerciţiu.

Despre acesta sunt legitime şi necesare doar