Haosul domneşte în filmul „Antichrist“, acest psycho-horror inclasabil. Pelicula lui Lars Von Trier e încărcată până la convulsie de scene groteşti şi deliberat şocante. Regizorul nu se dezminte şi ne oferă un nou exerciţiu de sadism.
Ca să te „bucuri" de „Antichrist", trebuie să te abonezi dezordinii şi să-ţi suprimi dorinţa de a căuta înţelesuri sau răspunsuri. Să-l accepţi ca pe ceva total nemăsurat şi sonat, însă profund entertaining. Să-i dăm dementului ce-i al dementului... depresia prelungă din care tocmai a ieşit nu l-a transformat într-o legumă medicamentoasă, ci i-a ascuţit psihozele cinematografice.
„Antichristul" e încărcat până la convulsie de scene groteşti şi deliberat şocante. Von Trier nu se dezminte: iată un nou exerciţiu în sadism. Dar ce vedenii splendide... cel puţin până la un punct, când totul virează brutal spre derizoriu. Imaginea cu inflexiuni expresioniste a lui Antony Dod Mantle (câştigător al unui Oscar pentru „Slumdog Millionaire") e absolut uluitoare şi îţi dă senzaţia unui tablou de Bosch care prinde brusc viaţă.
O glumă sinistră şi captivantă
„Antichristul" merită toate lucrurile bune şi rele care s-au spus despre el. Da, e o glumă sinistră, un cocteil toxic de psihoaberaţii banale, de ralantiuri arty ridicole şi de violenţă sexuală nemotivată, dar e şi frisonant, amuţitor, captivant, perplexant. Când vine vorba despre Von Trier, nu ştii niciodată cu ce gen te pricopeşti: de data asta, el îşi îmbracă mizantropia într-o carcasă de film horror-porno. Diferenţa e că acum îşi extinde pesimismul de la natura umană la Mama-natură.
Un cuplu îşi pierde copilul după ce acesta cade, nesupravegheat, de la etaj (părinţii aveau parte de o extatică partidă de sex, iar noi de imagini grafice de penetrare pe acorduri grandioase de Händel). Femeia e complet distrusă şi, pentru că declară că frica ei cea mai ma