Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţi, la vâsta a III-a

Publicat in Flacara Iasului, vineri 31 mai 2013 ·

Câteva zeci de persoane vârstnice, care au urmat cursul de formare TIC din cadrul proiectului multilateral Grundtvig „Valorizarea tehnologiilor inovatoare în rândul populaţiei vârstnice din Europa“ (VINTAGE), primesc astăzi diploma de absolvire.

Festivitatea de absolvire, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, se derulează începând cu ora 16.00, simultan în toate organizaţiile partenere şi va fi accesibilă în direct tuturor participanţilor prin comunicare SKYPE, fiind onorată de mesajul ofiţerului de proiect de la Bruxelles – Mrs. Degive. Cursanţii vor primi diplome de participare, iar trei dintre ei vor fi beneficiari ai câte unui calculator ,datorită donaţiilor venite din partea Băncii Transilvania şi sindicatului U.S.L.I.P. Iaşi.

Sesiunile de formare s-au desfăşurat în perioada 18 februarie – 28 mai, în toate organizaţiile partenere din Italia, Turcia, Grecia, Portugalia şi Marea Britanie. În Iaşi, la sesiunile de formare care s-au desfăşurat la Colegiul „Costache Negruzzi“ şi Liceul Teoretic „Miron Costin“, s-au înscris 49 de cursanţi care, pe parcursul a 58 de ore, au acoperit 16 module: Informaţii generale despre calculatoare, Utilizarea Calculatorului, software-ul VINTAGE, software-ul VINTAGE: editor de text, software-ul VINTAGE: instrumente financiare şi de calcul, acces Internet, E-comunicare: E-mail-ul, E-comunicaţii: reţele sociale, E-comunicaţii: Skype, Informatii & Divertisment: Ştiri şi informaţii, Informatii & Divertisment: YouTube şi videoclipuri, Informaţii şi Divertisment: Fotografii, E-Health, Siguranţa pe internet, E-Commerce, dispozitive Touch. Câteva zeci de persoane vârstnice, care au urmat cursul de formare TIC din cadrul proiectului multilateral Grundtvig „Valorizarea tehnologiilor inovatoare în rândul populaţiei vârstnice din Europa“ (VINTAGE), primesc astăzi diploma de absolvire.

Festivitatea de absolvire, organiza

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 41 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 25 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 13 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°