Şi băncile plâng, câteodată…" Aşa ar descrie situaţia un specialist, recte Dan Bittman, fost consilier la Finanţe. Mai precis, băncile s-au supărat după ce o ordonanţă cu lustru european impune modificarea contractelor de credit pentru a le face mai transparente.

Dar, ca să le audă cineva, băncile plâng cu gura unui director BNR. Nicolae Cinteză anunţă tocmai el, în calitate de şef al Direcţiei de Supraveghere, că băncile dau în judecată statul pentru a-şi recupera banii pierduţi prin aplicarea legii creditelor. "De ce să plătească clienţii mai puţin peste noapte fiindcă a ieşit o lege?" se întreabă, pe bună dreptate, directorul. Corect, dacă ai fost tâmpit şi n-ai citit ce scria cu litere minuscule la sfârşitul contractului, îţi poţi plăti prostia în rate şi 30 de ani. Dar aici e vorba de altceva.

Bazându-se pe incultura financiară a românilor, băncile vând şi astăzi contractele de credit exact cum se vindeau maşinile acum 4-5 ani. Adică avem super maşină cu 4.000 de euro, cumpăr-o acum. După cumpărare, ţi se aducea frumos la cunoştinţă că, dacă vrei şi motor la ea, mai dai 3.000, cauciucurile erau încă o mie, airbagurile altă mie etc. În sistemul bancar, comisioanele care umflă contractele sunt pe post de airbaguri.

Poţi să ai un comision aferent întocmirii dosarului, comision de interogare a biroului de credit, comision de risc, comision de administrare a contului şi aşa mai departe până la un viitor dar foarte logic comision de intrare în bancă, indexat cu o taxă de "Bună ziua!". Aceste comisioane mai sunt cum sunt, de obicei se ascund undeva prin contract, dar le poţi descoperi uşor cu o lupă bună. Totuşi, poţi fi "atacat" şi de comisioane cu cagule pe faţă, cum ar fi dobânda internă a băncii. Cât e dobânda asta, cum se calculează ea, numai banca şi Dumnezeu din ceruri ştiu.

Nici măcar evadarea din păienjenişul ăsta financiar nu e uşoară