Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul, pus la zid după asaltul din Mediterană

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 mai 2010 ·

Cel puţin 19 oameni au fost ucişi şi 30 răniţi după ce un comando israelian a atacat un convoi de nave care transporta ajutoare umanitare spre Fâşia Gaza şi la bordul cărora se aflau 700 de pasageri, relatează BBC. Asaltul a stârnit un val de reacţii în lumea întreagă şi a fost ferm condamnat de comunitatea internaţională.

Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, şi-a exprimat regretul, dar a vorbit despre o "provocare politică" lansată de forţele anti-israeliene.

Marina israeliană a interceptat în zori navele la bordul cărora se aflau sute de militanţi pro-palestinieini, dar şi 10.000 de tone de ajutoare umanitare, încălcându-se astfel blocada impusă de Israel.

Un comando al marinei israeliene a urcat la bordul navelor unde s-a confruntat cu rezistenţa violentă a militanţilor. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Nave cu ajutoare umanitare, atacate de israelieni

"Unii pasageri au folosit arme albe şi au încercat chiar să deschidă focul asupra soldaţilor. Ca să-şi apere viaţa, militarii au recurs la armele de foc", se arată într-un comunicat al armatei israeliene.

Patru soldaţi au fost răniţi, unul dintre ei a fost împuşcat.

Nici vorbă de violenţă, se apără militanţii.

Mai mulţi pasageri şi-au pierdut viaţa. Bilanţul victimelor este contradictoriu. Potrivit televiziunii israeliene Channel 10, cel puţin 16 persoane au fost ucise, iar numărul morţilor ar putea fi mult mai mare.

Cele şase nave care făceau parte din flotilă au părăsit Cipru duminică şi urmau să ajungă astăzi în Gaza.

Israelul avertizase că nu va permite convoiului să treacă spre teritoriul palestinian.

Reacţii dure

Două dintre nave erau sub pavilion turcesc, aşa că autorităţile de la Ankara a anunţat Israelul că intervenţia ar putea duce la "consecinţe ireparabile" în relaţiile dintre cele două ţări.

"Condamnăm ferm aceste practici i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 56 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 25 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum 2 ore
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°