Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politistii imobiliari

Publicat in HotNews, vineri 4 mai 2007 ·

Aproape fiecare declaratie de avere a politistilor ieseni cuprinde un capitol cu credite la banci. Dupa cum rezulta din acestea, banii din credite au fost investiti, in general, in case si terenuri. Politistii par cuprinsi de febra investitiilor, unii spunand ca vor sa aiba un trai linistit atunci cand vor iesi la pensie.

Chiar seful Politiei iesene, comisar sef Liviu Zanfirescu, s-a mutat dintr-un apartament de bloc la casa, insa a avut retineri sa-si treaca numele in contract, imobilul familiei figurand pe numele sotiei. Un caz aparte il reprezinta Gheorghe Fotea, care a fost adjunct al Politiei.

El a beneficiat de plata chiriei pentru apartament, dar si-a cumparat doua terenuri la Valea Lupului si va deveni in scurt timp proprietarul unei vile.

Politistii ieseni sunt oameni prevazatori, dotati cu un neasteptat simt practic, care strang bani albi pentru zile negre. Iar aceasta nu tinandu-si economiile "la saltea" sau depunandu-le la banci, ci aliniindu-se in impresionantul curent al investitiilor imobiliare.

Aproape fiecare declaratie de avere a politistilor ieseni cuprinde un capitol cu credite la banci, banii din credite fiind investiti, in general, in case si terenuri.

Exemplul sefului

Comandantul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, comisar sef Liviu Zanfirescu, este proprietarul unei case de pe strada Dacia, din zona Cantemir. Si-a vandut apartamentul in 2003, cu suma de 26.500 de euro, cu care a achizitionat un teren de 450 de metri patrati si a construit o casa de 110 metri patrati. Pentru ca nu i-au ajuns banii pentru amenajari, s-a imprumutat de la banca.

"Cand vrei sa realizezi ceva important, cum este o casa, nu iti ajung banii din salariu", spune Liviu Zanfirescu. Primul imprumut l-a contra

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 27 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 29 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°