Federaţia Română de Box a anunţat ieri că a primit o hîrtie oficială din partea AIBA prin care este somată să nu mai desfăşoare alegeri, în caz contrar urmînd să fie suspendată
Miercuri, Biroul Federal al FR Box, întrunit de urgenţă, a convocat şedinţă extraordinară pentru alegerea unui nou preşedinte. "Dacă pînă pe 30 septembrie 2012, nu alegem un nou preşedinte, România va fi dezafiliată!", a declarat Fănel Trandafir, vicepreşedintele FR Box.
Rudel Obreja, actualul preşedinte, cel care a fost suspendat de AIBA pentru şapte ani, a spus atunci că alegerile nu sînt statutare şi a fost singurul care a votat împotrivă. "Fac alegerile degeaba. Le pot contesta în instanţă că nu sînt statutare!", a declarat Obreja.
S-au găsit imediat şi trei candidaţi la funcţia de şef al boxului: Fănel Trandafir, Titi Tudor, fostul antrenor al lui Doroftei, şi Marian Simion, vicecampionul olimpic de la Sydney. Imediat au început şi scandalurile. Titi Tudor l-a acuzat pe Fănel Trandafir că e susţinut de Rudel Obreja pentru a cîştiga. Ieri a venit însă vestea-trăsnet: alegerile nu mai au loc!
Există o hotărîre de la AIBA?
"AIBA a trimis o hîrtie vineri dimineaţa prin care ne informează că dacă vor avea loc alegerile, o să încălcăm statutul şi ne va pedepsi. Nu mai înţeleg nimic. Pe de o parte AIBA ne ordonă să facem alegeri pînă pe 30 septembrie, pe de altă parte ne informează că încălcăm statutul! Cînd noi am făcut hîrtie să amînăm alegerile, să ne păsuiască încă vreo cîteva luni, pentru a intra în legalitate, nu au fost de acord. Acum ce vor??", a declarat Rudel Obreja, preşedintele FR Box.
Pe de altă parte, Titi Tudor, unul dintre contracandidaţii la preşedinţia FRB, spune că hîrtia AIBA e o găselniţă a lui Obreja pentru a nu mai se ţine alegerile. "Ei ce au făcut? Au luat pulsul pe la cluburi şi au văzut că lumea o să mă voteze