Criminaliştii specializaţi în chimie lucrează la foc continuu. Analizează particule ce nu se văd cu ochiul liber, adesea decisive pentru un caz. Urme de mercur în ţigări, microurme de vopsea pe o haină, minuscule particule de metal - toate pot fi indicii-cheie în cazuri de omor.
Urmele care se văd, dar şi cele pe care ochiul uman nu le sesizează ajung la laboratorul de expertize fizico-chimice de la Institutul de Criminalistică. Este singurul laborator de chimie judiciară din ţară. Aici lucrează 14 experţi. De cele mai multe ori contra cronometru. Nu prea au timp să facă pauză.
Experţii sunt obişnuiţi să caute acul în carul cu fân. Se întâmplă adesea ca rezolvarea unui caz să ţină de analiza unor particule pe care nu le vedem cu ochiul liber. Specialiştii ştiu însă că orice contact, indiferent cât de uşor, lasă o urmă.
Este un principiu postulat în secolul al XX-lea de criminalistul Edmond Locard (1877-1966), directorul primului laborator de criminalistică din istorie, deschis la Lyon, Franţa. Esenţa acestui principiu se aplică cercetării la faţa locului, cu care infractorul a venit în contact.
Particulele de pe glonţ
„În momentul în care glonţul penetrează o haină sau orice altceva, inclusiv pielea umană, în funcţie de distanţa de la care s-a tras, în jurul orificiului apar o serie de urme secundare ale împuşcăturii - microurme de anumite metale", afirmă comisarul Mihai Stoica de la Institutul de Criminalistică.
„Putem spune dacă s-a tras cu arma respectivă. Se iau urmele de pe ţeavă şi se compară cu cele din jurul orificiului din haină sau din piele", adaugă acesta. Experţii nu pot spune însă în urmă cu cât timp s-a întâmplat; dacă s-a tras acum o săptămână cu acea armă sau acum o lună. Nu s-a ajuns la această performanţă nici măcar la nivel mondial.
Microscopul electronic poate mări imaginile particulelor chiar şi de