Prima pagină de internet s-a născut în urmă cu două decenii într-un laborator de fizică nucleară din Geneva. La 6 august 1991, britanicul Sir Tim Berners-Lee a lansat pe internet prima pagină web. Astăzi sunt peste 19 miliarde de pagini în reţeaua www.
Web-ul s-a născut în laboratoarele Organizaţiei Europene pentru Cercetare în domeniul Nuclear (CERN) din Geneva, Elveţia. Fizicianul britanic Sir Tim Berners-Lee, care în 1991 lucra la CERN, a gândit şi a creat prima pagină web cu ajutorul căreia el şi colegii săi puteau avea acces mai uşor la date, informaţii şi diverse documente, scrie „The Daily Mail". Această pagină web se numea http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html. Tot Berners-Lee a fost acela care ulterior a făcut sistemul www accesibil şi publicului larg.
În 1989, fizicianul britanic publica pe alt.hypertext.newsgroup un mesaj profetic. „Proiectul www îşi propune să permită ca informaţiile să fie accesate de pretutindeni", scria Berners-Lee în urmă cu 22 de ani. În 1992, existau deja 50 de servere web, iar astăzi sunt 19,68 miliarde de pagini, număr de trei ori mai mare decât cel al populaţiei globului.
URL, HTML şi HTTP
Sir Tim Berners-Lee a dezvoltat trei tehnologii prin care informaţiile puteau fi găsite şi împărtăşite mai uşor în reţeaua de computere interconectate. Prima dintre ele este URL-ul (Uniform Resource Locators ), care este ca o adresă poştală pentru informaţie, arată „The Daily Mail". Altă tehnologie pusă la punct de fizicianul britanic este HTML (Hyper Text Markup Language), care reprezintă codul de care are nevoie un browser web pentru a afişa text, grafice sau tabele. În fine, a treia invenţie este HTTP (Hypertext Transfer Protocol), cea mai utilizată metodă de accesare în internet a informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web.
Sistemul www nu trebuie confundat cu internetul. Termenul „intern