Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Dezvoltarea judeţului urmărită informatic din toamnă

Publicat in Adevarul, luni 6 aprilie 2009 ·

Judeţul Timiş are un sistem geografic informatizat prin care se poate supraveghea fiecare localitate. Prin sistemul geografic informatizat pot fi monitorizate suprafeţele din Timiş şi se poate afla cu precizie ce urmează să se construiască pe un anumit teren în momentul în care este întocmit Planul Urbanistic Zonal(PUZ). Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş(CJT), Constantin Ostaficiuc, sistemul permite un control asupra dezvoltării judeţului. „Este foarte important pentru dezvoltare, pentru a stabili dacă într-o locaţie oarecare se poate face sau nu o anumită construcţie”, a spus Ostaficiuc.

Informaţi despre râuri, drumuri şi păduri

Noul sistem geografic permite de asemenea vizualizarea tuturor reţelelor de gaz şi electricitate, dar şi drumurile, inclusiv comunale, precum şi traseul viitoarei autostrăzi. Din satelit sunt urmărite toate suprafeţele de teren sau pădure şi se poate calcula fiecare arie. „Sistemul ne permite chiar să facem simulări în caz de inundaţii sau cutremure”, a spus inginerul din cadrul CJT, Ernest Ilie.

Într-un an umătate din judeţ va fi sub lupă

Proiectul a început în urmă cu doi ani, iar ce a fost mai greu a trecut. Partea tehnică a fost finalizată şi acum se face doar colectarea şi introducerea datelor din fiecare localitate. Chiar dacă în prezent s-au introdus 5% din date şi majoritatea comunelor din Timiş, nu au un Plan Urbanistic General, Constantin Ostaficiuc crede că nu vor fi greutăţi în colectarea informaţiilor. „Într-un an vrem să finalizăm jumătate din judeţ, iar în aproximativ doi ani vrem să ajungem la 80 %”, a mai spus Ostaficiuc. Din toamnă sistemul va putea fi accesat şi de publicul larg printr-o trimitere de pe siteul www.cjtimis.ro. Proiectul a costat aproximativ 200.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 53 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 57 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 30 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 58 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°