Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RUSIA cerut UCRAINEI să nu semneze Acordul de Asociere cu UE, recunoaște PREMIERUL ucrainean

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 noiembrie 2013 ·

Rusia se află la originea deciziei Ucrainei de a suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, a confirmat, azi, premierul ucrainean, Mykola Azarov. Sursa: Reuters

Şeful guvernului de la Kiev a afirmat că nu s-a convenit nimic cu Moscova privind compensaţiile pentru această decizie şi că nu există un acord precis privind revizuirea preţului gazelor ruse pentru Ucraina.

„'Începem negocieri la începutul lui decembrie cu Rusia privind restabilirea relaţiilor comerciale şi economice normale”, a menţionat Azarov, potrivit AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, UE nu a oferit Ucrainei sprijinul necesar în situaţia economică dificilă în care se află, a menţionat premierul ucrainean. „Uniunea Europeană nu a furnizat niciun ajutor, în afară de declaraţii”, a adăugat el.

El a acuzat Fondul Monetar Internaţional (FMI) că a înăsprit condiţiile pentru acordarea unui împrumut. „FMI fie nu înţelege situaţia economică din Ucraina, fie prezintă în mod conştient condiţii inacceptabile”, a declarat el.

„Dacă nu ne-am fi soluţionat diferendul cu Rusia, ne-am fi confruntat cu o catastrofă economică”, a spus Mykola Azarov.

„Ucraina nu este un câmp de luptă între Rusia şi UE”, a mai spus premierul ucrainean. El a anunţat că preşedintele Viktor Ianukovici va purta, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, consultări privind posibilitatea încheierii ulterioare a Acordului de asociere cu UE.

„Dorim să discutăm problemele în trei” cu Rusia şi UE, a precizat el.

Acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, ce urma să fie semnat la summitul din 28 şi 29 noiembrie de la Vilnius, a făcut în ultimele săptămâni obiectul unei intense lupte de influenţă între Rusia şi UE.

Moscova a fost acuzată de mai multe ţări occidentale că exercită presiuni asupra Ucra

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 9 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°