Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Braşovul, fruntaş la capitolul trafic de carne vie

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

Potrivit statisticilor, la Braşov au fost identificate cele mai multe victime. Pentru a preveni exploatarea sexuală a femeilor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), a lansat campania „Omul cu două feţe“. La Braşov au fost înregistrate cele mai multe victime din ţară, 31 din 343, care au fost salvate de oamenii legii sau care au venit singure la Poliţie, în prima jumătate a anului 2009, potrivit Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Cele mai multe au fost victimele exploatării prin muncă, acestea picând uşor în plasa traficanţilor din cauza crizei financiare care a dus la pierderea locurilor de muncă. „ Braşovul este judeţul cu cele mai multe victime identificate din ţară. Cauzele sunt multiple, dar se remarcă eforturile celor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi de la Poliţie, care au reuşit să le identifice. Numărul mare de victime din Braşov se mai explică prin faptul că Braşovul este o zonă de legătură şi de tranzit, iar nivelul de trai a scăzut destul de mult “, a explicat Adrian Vlădoiu, coordonatorul Centrului Regional Braşov al ANITP.

Campanie de prevenire

Pentru că situaţia este din ce în ce mai îngijorătoare, Inspectoratul General al Poliţiei Române, ANITP a lansat campania „Omul cu două feţe”, cu ajutorul căreia urmăreşte prevenirea exploatării sexuale a femeilor. Campania se desfăşoară în cadrul proiectului de twinning PHARE, „Consolidarea capacităţii insituţionale pentru prevenirea traficului de personae, în România“, sub sloganul „Tu contezi“. Din analiza statisticilor realizate de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a reieşit faptul că ponderea victimelor este deţinută de femei tinere şi minore, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, din mediul rural.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°