Trei crâmpeie de viaţă şi moarte, de omenie şi neomenie, de emoţie şi absurd.
Toate trei vin din zone trăite intens şi comentate aprig în zilele din urmă: inundaţiile catastrofale, concedierea bugetarilor şi examenele fraudate.
Viitura de pe Siret a scos la iveală nu doar murdăria adunată pe ogoarele patriei, ci şi gunoaiele umane. Gunoaie în lumea politică, dar şi printre alegătorii turmentaţi.
Nici măcar prezenţa morţii nu i-a făcut pe politicieni mai raţionali, mai echilibraţi, mai bine intenţionaţi. Demagogia a triumfat chiar şi cu apa la gât, iar populismul şi minciuna s-au revărsat mai ceva ca puhoaiele. Şi peste toate, isteria. O isterie ascuţită, slobozită nu atât din gura oamenilor disperaţi, cât din gâtlejuri marinate de băutură.
Puţinii reporteri oneşti nu s-au apucat să-i plângă de-a valma pe oamenii necăjiţi şi pe escroci, ci au constatat că primii la coada de ajutoare au fost cetăţeni cărora nu le-a ajuns niciun strop de apă în bătătură. Adevăraţii sinistraţi n-au avut loc de zurbagiii obişnuiţi să trăiască din cerşit.
Printre sudălmi şi vorbe otrăvite, am auzit şi o replică de mare bun-simţ. O doamnă a stopat zelul isteric al reporteriţei (care tocmai o întreba dacă va mai apuca niscaiva ajutoare înainte s-o ia viitura) cu un zâmbet binevoitor: „Domnişoară, două kile de ulei şi trei sticle de apă putem să ne cumpărăm şi singuri. Nu asta ne trebuie nouă, ci un dig împotriva apelor". Femeia n-a continuat, dar ochii ei păreau să spună: fără dig, o să ne ia apa cu ajutoare cu tot...
A doua secvenţă vine dintr-o sală de Bacalaureat. La o şcoală din Buzău, toţi candidaţii au picat. Unul, care luase o notă între 2 şi 3, era contrariat: „Păi, şi-atunci, de ce ne-au mai cerut câte trei sute de mii?". Tânărul era sincer convins că banii aceia sunt preţul pe care orice prostovan îl plăteşte ca să treacă Bac-ul. Asta l-au învăţat
