Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reportaj AP, despre salvatorul cailor duşi la abatoare: "Când văd cum sunt biciuiţi, simt că înnebunesc"

Publicat in Gandul, joi 14 februarie 2013 ·

Associated Press (AP) publică joi un reportaj despre Simion Crăciun, salvatorul cailor duşi la abatoare.

"Numele fermei sale s-ar putea traduce aproximativ drept <>. Dar pentru Simion Crăciun, adevăraţii <> sunt cei care îşi duc caii la abatoare", notează autorii articolului.

Când aude că un cal urmează să fie vândut unui abator, în partea de nord a Transilvaniei, unde locuieşte, Simion Crăciun se grăbeşte că ofere mai mulţi bani şi să ducă apoi animalul într-o herghelie a sa, unde turiştii vin pentru lecţii de călărie, notează AP.

"Când văd cum îi biciuiesc fermierii, simt că înnebunesc. Când mă duc seara la culcare, mă gândesc la cai şi mă trezesc cu gândul tot la ei", spune Crăciun.

Chiar şi într-o ţară în care calul este un simbol naţional, o asemenea preocupare pentru bunăstarea cailor este rară. În vremuri economice dificile, unii români îşi vând caii către abatoare, pentru că nu îşi mai pot permite să îi păstreze.

Scandalul cărnii de cal din Europa a adus România în lumina reflectoarelor, cu reţeaua sa de 35 de unităţi autorizate pentru abatorizarea cailor.

Franţa susţinea că abatoarele româneşti au făcut parte dintr-un lanţ la finalul căruia în Europa au ajuns pachete cu carne de cal etichetate drept carne de vită. Românii ripostează şi spun că de la ei carnea a plecat etichetată în mod corespunzător.

Exporturile de cai au crescut cu circa 10 la sută în 2012, faţă de 2011, ajungând la aproximativ 6.300 de tone exportate de carne de cai, catâri şi carne de măgar. Mulţi dintre caii ajunşi la abator au fost vânduţi de către proprietarii privaţi.

AP scrie că imaginile cu cai trăgând la căruţe, chiar şi în centrul Bucureştiului, erau odinioară un lucru obişnuit, cu proprietari biciuindu-şi animalele uneori până când acestea se prăbuşeau. Dar, ca parte a unui efort de moderniz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°