O parte din globul ocular a fost creată în laborator de către oamenii de ştiinţă de la Centrul de Dezvoltare Biologică din Kobe, Japonia. Potrivit experţilor, această realizare reprezintă un pas important către efectuarea la scară largă a transplanturilor de retină obţinută artificial, informează Daily Mail.
Potrivit experţilor, retina a fost creată pornind de la o celulă stem, care are puterea de a se transforma în orice tip de celulă. Cercetătorii japonezi au adăugat apoi proteine şi substanţe chimice, pentru a determina celulele să se transforme într-o parte a ochiului.
Deşi structura retinei "sintetice" este similară cu cea umană, experţii vor avea nevoie de câţiva ani pentru a demonstra că această parte a ochiului obţinută în laborator va funcţiona la fel ca una "naturală".
Profesorul Robin Ali, de la Colegiul Universitar din Londra, este de părere că testele pe subiecţi umani se vor realiza peste 5 ani, iar peste alţi 20 de ani retina obţinută în laborator ar putea fi folosită pentru a le reda oamenilor vederea.
O parte din globul ocular a fost creată în laborator de către oamenii de ştiinţă de la Centrul de Dezvoltare Biologică din Kobe, Japonia. Potrivit experţilor, această realizare reprezintă un pas important către efectuarea la scară largă a transplanturilor de retină obţinută artificial, informează Daily Mail.
Potrivit experţilor, retina a fost creată pornind de la o celulă stem, care are puterea de a se transforma în orice tip de celulă. Cercetătorii japonezi au adăugat apoi proteine şi substanţe chimice, pentru a determina celulele să se transforme într-o parte a ochiului.
Deşi structura retinei "sintetice" este similară cu cea umană, experţii vor avea nevoie de câţiva ani pentru a demonstra că această parte a ochiului obţinută în laborator va funcţiona la fel ca una "naturală".
Profesorul Robin Ali, de la Colegiu