Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctorul Liliana Heler este medicul cu care Reșița se mândrește cel mai mult

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Cardiologul Liliana Heler a fermecat inimile reșițenilor. Are certificatul european care îi atestă specialitatea de cardiolog și a profesat timp de un an la un spital din Germania, care i-a recunoscut pe deplin meritele. În ciuda insistențelor de a rămâne peste granițele țării, tânăra doctoriță s-a reîntors în țară, iar acum este medicul pe care cei mai mulți reșițeni îl au la inimă.

Liliana Heler este reșițeancă și, de mică, visul ei a fost să devină medic. A urmat Liceul Sanitar din Arad, iar apoi facultatea de medicină la Timișoara. Stagiatura a făcut-o la Reșița, iar rezidențiatul, la Timișoara. „Îmi plac florile, să citesc, să călătoresc. Nu am pra mult timp liber, pentru că mă împart între spital și cabinetul meu privat”, spune medicul, care își dedică viața bolnavilor de inimă din Reșița. În ce privește relația cu pacienții, tânăra doctoriță este modestă. Spune că nu poate mulțumi pe toată lumea, deși aprecierile reșițenilor pe formulul „Adevărul” au demonstrat că i-a fermecat.

„Trebuie să învățăm din greșeli. Pun suflet la fiecare pacient în parte. Cazurile tinerilor suferinzi mă impresionează cel mai tare. Suntem în urmă cu cercetarea, iar atunci când intă în calcul malformațiile cardiace și patologia, bolile cu transmitere ereditară, nu putem face mare lucru, tocmai din acest motiv”, spune medicul. Un an l-a petrecut în Germania, ca și cardiolog. Spitalul de peste granițe, de altfel, i-a recunoscut specializarea de interne și cardiologie. „M-am reîntors la familia mea și țin la oamenii de aici. Este păcat că spitalele din țară nu sunt la fel de dotate, însă la cabinet am visat la un start european. L-am dotat cu tot ceea ce a trebuit, ca să pot ajuta pacienții la un alt standard.

Acolo, trebuie să investesc în permanență”, spune medicul, hotărât să nu îi dezamăgească pe oamenii pe care îi tratează. Îl admiră pe medicul Mircea Me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 29 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 56 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°