Învierea Domnului, 14-15 aprilie 2012, parohia Sfântul Dumitru, Brăila. Mă îndrept înfrigurată și grăbită spre biserică, sperând din tot sufletul să pot parcurge, fără somnolență, timpii liturgici și pascali până în zori, moment în care mă voi putea cumineca. Nu sunt în parohia unde merg de obicei, nu sunt în orașul în care locuiesc. Mă aflu doar circumstanțial la Brăila și mă aflu doar pentru slujba Învierii Domnului la parohia Sfântul Dumitru, situată undeva în zona cartierului Brăilița. Un plus de curiozitate îmi dă ghes în timp ce trec de porțile bisericii. În interiorul curții dau de freamăt și murmur, așa cum nu poate fi altfel în astfel de ocazii. Așteptăm toți ca preotul ”să aducă lumina” și să înceapă slujba. În timp ce preotul parcurge naosul bisericii, o pană de curent anticipă îndemnul ”Veniți să luați lumină!”… iar lumina apare, încep să pâlpâie, una câte una, lumânările din mâinile noastre. După citirea Evangheliei, ne retragem cu toții, o scurtă ploaie ne înghesuie înspre ușile înguste ale bisericii.
La un moment dat, în tandem cu începerea Canonului Sfintei Învieri, în mulțimea de oameni, apare un tânăr de statură medie, un soi de ciudățenie cu glugă și fes pe cap, adus un pic de spate, cu chipul vînăt și aparent desfigurat. La apariția lui, mulți se dau la o parte, se feresc să-l atingă, mijlocindu-i, cumva stînjeniti, drumul spre icoanele ce ținea să le sărute. În fapt, nu a ratat niciuna, nici măcar crucea din zona stângă de lângă altar. Le-a sărutat pe absolut toate, pe rând, extrem de domol, cuminte. L-am urmărit îndelung și a revenit recurent în aria mea vizuală, cât să-i pot urmări fiecare gest, fiecare evlavie consumată. S-a eliberat de fesul albastru și de gluga hanoracului ponosit, a mers la pangar, a cumpărat o lumânare, probabil a scris un pomelnic și l-am revăzut brusc în stânga altarului, încercând cu mult efort să
