Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor: „Nu mai iau nicio echipă de la zero“

Publicat in Adevarul, vineri 21 octombrie 2011 ·

„Moţul“ vorbeşte pentru prima oară după despărţirea de FCM Tg. Mureş, povestind experienţa sa la formaţia aflată în centrul scandalului stenogramelor DNA. Din revelaţia returului, Târgu Mureş s-a transformat în dezamăgirea începutului de sezon. Echipa s-a schimbat radical, iar antrenorul Ioan Sabău a ales să plece după doar opt etape, în care făcuse şase puncte. Mai mult, clubul era prins în vârtejul stenogramelor DNA.

„Adevărul": Ai dispărut după plecarea de la Tg. Mureş.

Ioan Ovidiu Sabău: Am vrut să mă liniştesc un timp. Am profitat de perioada asta şi am fost în Italia.

Vacanţă?

Nu, tot în interes de serviciu, dacă pot să spun aşa, acum, când n-am serviciu (n.r. - râde). Am fost la trei cluburi de acolo într-un schimb de experienţă. Să mă perfecţionez, să vorbesc cu antrenorii, să văd metode, cicluri de antrenament, noutăţi, să-mi îmbogăţesc cunoştinţele. A fost doar o săptămână, până la iarnă voi merge în mai multe ţări, inclusiv în Anglia, e bine să vezi şi cum privesc alţii lucrurile. Deci până în iarnă nu iei în calcul să preiei o echipă?

Categoric nu. Nu discut până în decembrie, când se termină turul. Abia apoi voi analiza ce posibilităţi sunt, ce se vrea la clubul respectiv...

Tot în România, sau vrei să încerci afară?

Tot în ţară, nu e încă momentul să plec. Dar vreau să iau o echipă formată, nu mai iau niciodată o formaţie de la zero.

De ce?

M-am convins ca la noi nu există răbdare să se creeze o echipă. Iar apoi e o muncă imensă, te epuizează să te ocupi de aşa multe detalii, de prea multe lucruri mărunte pe care trebuie să le faci tu. E mai uşor când ai grupul format, când jucătorii sunt prieteni...

De ce ai plecat, totuşi, de la Tg. Mureş?

Au fost mai multe care s-au întâmplat, dar vreau să las lucrurile în linişte. Jucătorii de acolo n-au nevoie de o stare suplimentară de presiune. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°