Este foarte clar că pentru un gangster următorul clişeu happiendistic nu se va potrivi niciodată "Şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţe...". Însă "cestiunea" fericirii domestice, mic-burgheze se pune odată în film, când reacţionând la un banc destul de brutal, dar altfel potrivit cu mediul în care se învârte Johnny, John Dillinger (Johnny Depp), iubita sa Billie Frenchette, nimeni alta decât Marion Cotillard a cărei intepretare minunată a lui Edith Piaf respiră puţin şi în melodrama americană cu pistolari, vede viitorul sau mai precis absenţa lui. În acel moment, gangsterul fie că minte sau nu, oferă imaginea soporifică a ieşirii la pensie cum se întâmplă în cazul oricărui funcţionar conştiincios, şi a unei morţi blânde în braţele iubitei. Oricât de necreditabilă ar fi această prezenţă idilică în film, ea constituie cealaltă alternativă care nu dispare niciodată din mintea celui care a atins proporţii de legendă. John Dillinger era renumit nu numai pentru jaful băncilor în vremuri de criză, adică exact ce fac astăzi şi mult mai performant guvernele cu banii publici, sau pentru câteva evadări spectaculoase, ci pentru faptul că acest outlaw întinde un deget acuzator spre sistem. "Acolo sunt banii dumneavoastră", pare să spună el, extrăgând "cinstit", pe faţă, niţel obraznic, mici sume pentru cheltuieli personale. Cel puţin acest lucru lasă Michael Mann să se înţeleagă adăugând un discret, şi nu prea, episod explicativ, unde John Dillinger în plină acţiune de jaf, refuză banii aflaţi pe tejghea care-i aparţin unuia dintre clienţii băncii. Johnny o spune destul de clar, el nu este un hoţ din buzunarul cetăţeanului american, ci din buzunarul Statului, Stat văzut ca un hoţ şi mai mare, mai puternic şi mai rapace. Într-un fel, John era iubit pentru ceea ce fiecare american ruinat în perioada Depresiei ar fi dorit să facă, să ia de gât Statul şi să-i ceară socotea