Ca să câştige alegerile, partidele fac alianţe aberante.

Pe întinderea a patru numere din „Adevărul" mă voi ocupa de lovitura anticonstituţională pe care a reprezentat-o desemnarea lui Octavian Goga ca premier, după alegerile din 20 decembrie 1937, de către Regele Carol al II-lea. Viaţa politică prezentă e mai agitată ca oricând. A consacra patru texte succesive unui moment de acum peste şapte decenii pare a fi o nefirească evadare a autorului dintr-un prezent incitant. Citit cu atenţie, acest eseu, fragment din volumul „Linguşirea cu sclipici", programat să apară la Editura Adevărul Holding, se dezvăluie însă ca un veritabil comentariu al actualităţii. Pentru că în împlinirea loviturii anticonstituţionale din decembrie 1937 şi-au spus cuvântul notele definitorii ale mizeriei politicianiste româneşti, întâlnite şi (dacă nu mai ales) azi.

„28 decembrie 1937, ora 18.00. Cazanul politico-gazetăresc al Bucureştiului s-a oprit brusc din fiert. După o săptămână de zvonuri şi ştiri infirmate, de trăncăneli prin ziare şi prin cafenele, de vorbe schimbate la telefon şi pe stradă, într-un cuvânt, de vânzoleală politică, s-a dat publicităţii numele celui pe care Majestatea Sa Regele Carol al II-lea l-a însărcinat cu formarea noului guvern: Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin! Decizia Suveranului stupefiază lumea politică românească. Duminică, 20 decembrie 1937, avuseseră loc alegeri generale. PNL, aflat de patru ani la guvernare (după scrutinul din 20 decembrie 1933), se prezintă la urne într-un cartel electoral cu Frontul Românesc al lui Alexandru Vaida-Voevod şi cu Partidul German. Era - văzut chiar şi de la distanţă - un terci politic. Partidul Naţional Liberal, ataşat prin esenţă pluralismului, se încuscreşte cu două formaţiuni adversare ale democraţiei. Premierul Gheorghe Tătărescu nu iese din cuvântul lui Carol al II-lea şi, evident, al Ele