La cinci ani după ce s-a retras din viaţa socială, Taka a fost găsit mort în apartamentul său. Totul indica faptul că acesta s-a cufundat într-o letargie totală, încetînd chiar şi să se hrănească, şi că a aşteptat pur şi simplu să moară. Suicid pasiv. Taka, personajul lui Randy Taguchi în Vertij, era un hikikomori.
La cinci ani după ce s-a retras din viaţa socială, Taka a fost găsit mort în apartamentul său. Totul indica faptul că acesta s-a cufundat într-o letargie totală, încetînd chiar şi să se hrănească, şi că a aşteptat pur şi simplu să moară. Suicid pasiv. Taka, personajul lui Randy Taguchi în Vertij, era un hikikomori. Însă hikikomori nu este un fenomen fictiv, ci unul cît se poate de real. Termenul, care în japoneză înseamnă „retragere“, se referă la indivizii care se autoizolează timp de cel puţin şase luni; în cazuri extreme, perioada de recluziune poate ajunge şi la 10-15 ani.
Media i-a numit „generaţia pierdută a Japoniei“ sau „milionul lipsă“, şi asta deoarece conform psihologului Tamaki Saito, cel care a identificat fenomenul, există aproximativ un milion de hikikomori. Se estimează că 80% dintre aceştia sînt bărbaţi, cei mai mulţi avînd vîrste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Media japoneză a mers şi mai departe, etichetîndu-i ca „paraziţi sociali“ şi chiar „potenţiali ucigaşi“ (ceea ce intră în contradicţie cu inerţia care îi caracterizează). Cred că nu mai e nevoie să spun că asta nu ajută deloc la înţelegerea, respectiv la soluţionarea problemei. Asemenea atitudini nu fac altceva decît să îi împingă pe hikikomori şi mai mult înspre marginea societăţii.
În general, un hikikomori începe prin a renunţa la şcoală pentru ca mai apoi să renunţe la orice contact cu lumea exterioară. Felul în care e descris modul lor de viaţă a devenit deja un clişeu: stau treji noaptea şi dorm ziua, iar camera lor e echipată cu teancuri de manga şi DVD