În primăvara lui 2008 eram la Praga şi am fost invitat la Wood, cea mai importantă firmă de brokeraj cehă, pentru o discuţie despre România, politică, economie, potenţial de creştere, investiţii etc. Orice investitor străin te întreabă înainte de economie despre politică, cât de stabil este guvernul, care este relaţia dintre preşedinte şi premier, relaţiile dintre partidele de coaliţie, cine va câştiga alegerile - asta ca să vedem cât de important sunt privite în afară situaţia politică internă şi orice declaraţie a unui lider. Ei iau chiar în serios ce spune un preşedinte, un premier sau liderul unui partid politic.
După ce am spus că aşa este la noi în politică, liderii să se „omoare“ public, dar să bată palma în spatele uşilor închise, dacă interesele o cer, am trecut la economie. Îmi amintesc că am vorbit cu înflăcărare despre România, despre faptul că economia noastră duduie, că vin banii peste noi din toate părţile, miliarde şi miliarde de euro, că avem o rată de creştere triplă peste ţările vechi ale Europei şi aşa o vom ţine cel puţin un deceniu, recuperând astfel peste noapte decalajele de putere de cumpărare, despre stabilitatea cursului, despre cum vom lua locul Poloniei ca motor de creştere în zonă, lăsând în urmă Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, care îşi atinseseră potenţialul şi nu mai aveau de unde să crească. În faţa ochilor vedeam numai creşteri şi nicio umbră de îndoială. La un moment dat am primit o întrebare, de la un american, care avea peste 50 de ani şi era angajat la Wood pe post de analist: şi dacă nu mai vin banii? Şi dacă se retrag? M-am blocat! Nu ştiam ce să răspund. Cum să nu mai vină banii? Să plece? Dar aici, în România, sunt randamentele mai mari, aici este viitorul, aici este următorul potenţial de creştere al Europei. Mă aşteptam la o scădere a ritmului de creştere economică de la 7-8% pe an spre 4-5% pe an, dar de la
