Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asian Dub Foundation vine la B’estfest!

Publicat in Jurnalul, vineri 4 martie 2011 ·

Cea de-a patra ediţie a B’estfest va avea loc anul acesta între 1 şi 3 iulie, în zona Pipera Tunari, la doar zece minute distanţă de Piaţa Presei Libere. Până acum, la festival au fost confirmate formaţiile Skunk Anansie (rock, Marea Britanie), Pendulum (drum and bass-electronic rock, Australia/ Marea Britanie), Asian Dub Foundation (rapcore-dub-hardcore punk, Marea Britanie). Noi confirmări şi alte detalii vor apărea în curând, pe site-ul oficial, www.bestfest.ro.

Până la 22 martie, biletele au preţuri promoţionale, cu o reducere de aproximativ 20% faţă de preţul întreg, respectiv 95 de lei – o zi, 215 lei – abonament 3 zile, iar pentru cei ce doresc şi acces în camping (trei zile), la 215 lei se adaugă un voucher de 10 lei. După 22 martie, biletele vor avea preţul întreg până în ziua evenimentului: 125 lei – o zi, 265 de lei – abonament 3 zile, iar pentru acces în camping, la abonament se adaugă un voucher de 15 lei. Începând cu 1 iulie, prima zi de B’estfest, biletele vor fi disponibile la intrarea în zona de festival, la preţul de 150 de lei, iar abonamentele vor fi disponibile doar în prima zi de festival, când vor costa 285 de lei – plus 15 lei pentru cei care doresc camping.

Cea de-a patra ediţie a B’estfest va avea loc anul acesta între 1 şi 3 iulie, în zona Pipera Tunari, la doar zece minute distanţă de Piaţa Presei Libere. Până acum, la festival au fost confirmate formaţiile Skunk Anansie (rock, Marea Britanie), Pendulum (drum and bass-electronic rock, Australia/ Marea Britanie), Asian Dub Foundation (rapcore-dub-hardcore punk, Marea Britanie). Noi confirmări şi alte detalii vor apărea în curând, pe site-ul oficial, www.bestfest.ro.

Până la 22 martie, biletele au preţuri promoţionale, cu o reducere de aproximativ 20% faţă de preţul întreg, respectiv 95 de lei – o zi, 215 lei – abonament 3 zile, iar pentru cei ce doresc şi acces în camp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Un vulcan din Indonezia a erupt. Mai multe localităţi au fost evacuate

Mediafax acum 2 ore
Mai multe localităţi de pe o insulă indoneziană au fost evacuate din cauza unui vulcan care a început să erupă. Erupţia a început în noaptea de sâmbătă spre duminică. Indonezia se află pe „Inelul de foc” al Pacificului şi are 127 de vulcani activi.

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 2 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 48 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 5 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°