Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE „Adevărul“ a scris despre aglomerația de la grădinița 195. Un copil este în comă după ce a fost lăsat nesupravegheat

Publicat in Adevarul, vineri 21 octombrie 2011 · · ·

În urmă cu doar două săptămâni, printr-un articol publicat în „Adevărul“semnalam că o bună parte dintre grădiniţele bucureştene primesc şi câte 35 de copii la o grupă, cu 15 mai mulţi decât prevede legea, iar educatoarele sunt nevoite să muncească dublu pe salarii cât ale femeilor de serviciu. Grădiniţa 195 din Militari, de unde un copil a căzut ieri de la geamul mansardei, este una dintre instituţiile aglomerate.

UPDATE Anchetatorii au audiat 12 persoane în cazul copilului de trei ani de la Grădiniţa 195 din cartierul Militari care a ajuns în comă la spital după ce a căzut de la geamul unei băi situate la etajul clădirii, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a spus că anchetatorii aşteaptă un diagnostic din partea medicilor pentru a stabili încadrarea juridică a faptelor.

Ea a precizat că se va stabili în perioada următoare dacă vor fi făcute sau nu reconstituiri la faţa locului.

CITEȘTE ȘI: Aglomeraţie în grădiniţe: 1,5 metri pătraţi pentru fiecare copil

Băieţelul de 3 ani care a căzut de la mansarda grădiniţei se simte mai bine

Un copil de trei ani în comă după ce a căzut de la fereastra toaletei Grădiniţei nr. 195 din Bucureşti

Ieri, un copil a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de la geamul unei băi situate la mansarda grădiniţei, mai exact la etajul 2 al clădirii. Copilul în vârstă de trei ani a fost operat ieri la Spitalul "Bagdasar-Arseni". După prima noapte, medicii au declarat, adevărul.ro, că acesta se simte mai bine, dar prognosticul rămâne rezervat.

În urmă cu două săptămâni, Adevărul a scris despre grădiniţa 195, unde sunt primiţi 520 de copii, adică cu 35% mai mulţi decât prevede cifra de şcolarizare, la acelaşi număr de educatoare. Prin urmare, acestea trebuie să aibă g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 3 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°