Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEAMŢ: Hoţi prinşi cu ajutorul probelor ADN. Revista presei locale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de sâmbătă, 19 septembrie

Probele ADN l-au trădat şi pe cel de-al doilea autor al jafului comis la bancomatul din incinta Cofetăriei Central din Piatra Neamţ. Mircea Leonescu este un bărbat de 37 de ani, din Târgu Mures, arestat în luna august de magistraţii hunedoreni, când se pregătea să dea o lovitură la un bancomat din Petroşani. Bărbatul va fi adus la Piatra Neamţ pentru a fi cercetat şi în legătură cu jaful comis. Sursa: Monitorul de Neamţ

Tentativă de a mitui un poliţist

Un bărbat din comuna Ceahlău a încercat să-l cumpere, cu 600 de lei, pe un poliţist târgnemţean, pentru ca omul legii să închidă ochii la nişte ilegalităţi. Omul legii a sesizat incidentul conducerii Inspectoratului, fiind îndrumat să formuleze un denunţ. Sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Neamţ, lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, împreună cu cei de la Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, bărbatul a fost prins în flagrant în momentul în care a înmânat poliţistului 300 de lei. Sursa: Realitatea Media

Judecătorii nemţeni continuă protestele

Judecătorii din cadrul instanţelor nemţene au decis să nu renunţe la proteste, cel puţin până pe 5 octombrie, dată la care se organizează greva sindicatelor şi până la care au speranţa că guvernanţii vor găsi rezolvări pentru problemele din sistemul judiciar. Sursa: Ziarul de Roman

A văzut moartea cu ochii

Şoferul unui TIR a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce maşina pe care o conducea a plonjat într-o râpă. Evenimentul a avut loc pe DN 15, în localitatea Preluca. Alte trei accidente rutiere, petrecute joi, s-au soldat cu rănirea a patru persoane. Sursa: Monitorul de Neamţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 56 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 4 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°