Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plătim cu cardul doar o dată pe lună

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2012 ·

Românii deţineau la finele primului trimestru 10,72 milioane de carduri active şi au efectuat în intervalul ianuarie-martie un număr de 35,5 milioane de tranzacţii de plată la POS (Point of Sale) sau online, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Mai exact, deţinătorii de carduri folosesc această metodă de plată direct la comerciant doar o dată pe lună. Totuşi, frecvenţa plăţilor este mai ridicată comparativ cu situaţia de la începutul lui 2010, când un român achita prin card o dată la o lună şi jumătate.

148 de lei pe tranzacţiew

În ceea ce priveşte retragerile de la bancomat (ATM), situaţia stă diferit. Este cunoscut faptul că românului îi place cash-ul. Dacă unii îşi retrag sumele din cont odată cu încasarea salariului, alţii îşi ţin banii pe card, dar retrag de la bancomat sume mici ori de câte ori au nevoie. Astfel, cu cele 10,72 milioane de carduri active (de debit şi de credit), românii au efectuat 53,25 milioane de retrageri de la bancomatele din ţară sau din străinătate. Mai exact, o retragere la aproape două săptămâni. La începutul lui 2010, posesorul unui card, fie el de debit sau de credit, scotea bani de la bancomat o dată la trei săptămâni.

Numărul de tranzacţii de plată de pe cardurile de debit a crescut uşor în primul trimestru faţă de finele anului trecut, până la 29,44 milioane de tranzacţii, dar valoarea acestora a scăzut cu 8%, până la echivalentul a 4,36 miliarde de lei. Astfel, fiecare deţinător de card a efectuat în primul trimestru o plată medie de 148 de lei, în scădere de la 162 de lei în ultimele trei luni din 2011.

În ceea ce priveşte retragerile de numerar de la bancomat, valoarea medie a acestora este mult mai mare, de unde reiese că românii se grăbesc să-şi golească cardurile de fiecare dată când îşi iau salariu. Românii au retras în primul trimestru 24,37 miliarde de lei prin 53,8 milioane de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 15 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 52 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 58 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 44 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 41 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°