Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul cultural/ literar 2012

Publicat in Romania Literara, vineri 21 decembrie 2012 ·

A fost, din punctul meu de vedere, un an oarecare, fără „stridenţe” culturale notabile. Dintre evenimentele culturale/ literare pe care le-am cunoscut mi-au atras atenţia Gala poeziei româneşti contemporane, ediţia a II-a, de la Ateneul Român, Tîrgul Naţional al Cărţii de Poezie din iunie, de la Bucureşti, Tîrgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, Zilele „Mihai Eminescu” de la Botoşani şi Bălţi din ianuarie 2012, Turnirul Poetic de la Efes, Zilele revistei „Familia”, pentru importanţa temei propuse (Scriitorii români şi identitatea naţională), Zilele revistei „Convorbiri literare”, pentru consistenţa şi diversitatea participării. Dintre cărţile anului, în limitele impuse de circulaţia defectuoasă a cărţilor şi în măsura în care au ajuns la mine, am remarcat Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste de Andrei Pleşu, Omul din Calidor de Petru Ursache, o pertinentă citire a prozei lui Paul Goma, I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică de Mircea A. Diaconu, Vămile posterităţii de Ion Simuţ, romanele Ţara ascunsă de Alexandru Uiuiu, Moartea e bine mersi de Lucian Alecsa şi În drum spre Sud de Adrian G. Romila, Lumea ca spoială şi împovărare. Dialoghisiri la ceas de seară de Dan Alexe şi Luca Piţu, Cartea singurătăţilor de Gellu Dorian, Nimicitorul de Aurel Pantea, Substanţe interzise de Liviu Ioan Stoiciu, Singurătatea vine pe facebook de Dan Mircea Cipariu, În moalele cerului de Anca Mizumschi, Trecutul e o sărbătoare de Horia Gârbea, VorbaIago de Nicolae Coande ş.a. La debut, am remarcat un tînăr din Iaşi, Bogdan Federeac, cu volumul de versuri Dragoste cu acordul părinţilor. Sînt convins că îmi scapă cărţi importante, iertare, sper să am prilejul să le subliniez calitatea şi cu alte ocazii, bilanţul editorial real al unui an se încheie cu adevărat după ce toate cărţile au fost văzute, citite.

Dintre evenimentele culturale care trebuie remarcate la un bilanţ anual s

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°