Puţini politicieni credeau, la începutul actualei legislaturi, că premierul Tăriceanu va reuşi să supravieţuiască la Palatul Victoria până la 1 ianuarie 2007. Nici acum nu i se dau prea mari Puţini politicieni credeau, la începutul actualei legislaturi, că premierul Tăriceanu va reuşi să supravieţuiască la Palatul Victoria până la 1 ianuarie 2007. Nici acum nu i se dau prea mari şanse că îşi va duce mandatul la bun sfârşit. Călin Popescu Tăriceanu s-a abţinut să reacţioneze vehement şi emoţional la provocările preşedintelui Traian Băsescu. El a încercat, constant, să transfere atenţia de la războiul dintre palate în curtea Alianţei D.A., acolo unde spera să găsească mai multă înţelegere. Prin reactivarea lui Theodor Stolojan, Tăriceanu şi susţinătorii săi au primit şah. Dar nicidecum mat. Deşi sunt conştienţi că forţa electorală a partidului s-a diminuat după "schismă", liberalii par să fi reuşit a păstra neatins "brandul" PNL. Unul dintre atuurile actualului premier este faptul că nu poate fi asociat şi nici bănuit că ar fi cochetat, după `89, cu vreo altă formaţiune politică. În schimb, Theodor Stolojan a făcut-o. Cu puţin înainte de înscrierea sa în PNL (anul 2000), conducerea PDSR de la vremea aceea încerca să-l atragă de partea sa, în mod neoficial bineînţeles. Nici sprijinul acordat lui Ion Iliescu în campania electorală din 1996 nu poate fi trecut cu vederea. Totuşi, este incontestabil faptul că Stolojan este mult mai popular decât Tăriceanu. În plus, fostul consilier al lui Traian Băsescu nu are de plătit oalele sparte ale guvernării. Preşedintele PNL şi-a stabilizat partidul după "hemoragia" celor care au aderat la Platformă, dar trebuie să-şi rezolve urgent problema lipsei liderilor charismatici. De cealaltă parte, Theodor Stolojan are de înfruntat percepţia cvasiunanimă potrivit căreia ar fi "unealta Cotrocenilor".