Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tânără din Ucraina, VIOLATĂ ŞI INCENDIATĂ de fiii unor foşti oficiali. Activistele Femen cer PEDEAPSA CU MOARTEA

Publicat in Gandul, duminică 18 martie 2012 ·

O tânără de 18 ani din Ucraina a fost violată în grup, aruncată într-un şanţ şi incendiată de fiii unor foşti oficiali guvernamentali, cazul stârnind proteste de stradă în Kiev, scrie Daily Mail.

Atacul a avut loc pe 9 martie, iar Oksana Makar a supravieţuit miraculos, deşi prezenta arsuri pe 55% din corp, iar medicii au trebuit să-i amputeze o mână şi cele două picioare.

Oksana Makar

Tânăra susţine că a fost invitată de Maxim Prisyjnikov (fiul unui fost administrator din oraşul Mykolayiv) şi Artyon Pogosyan (fiul unui fost procuror din aceeaşi regiune) în apartamentul unui prieten, unde ar fi fost violată. Apoi, tinerii, cu vârste între 21 şi 23 de ani, au încercat să o stranguleze, după care au învelit-o într-un cearşaf, i-au dat foc şi au abandonat-o într-un şanţ.

Daily Mail scrie că, deşi atacatorii credeau că victima a murit, aceasta a fost găsită în viaţă a doua zi şi a fost operată de urgenţă. „Credeam că n-o să supravieţuiesc. Nu îmi simţeam corpul. La început, am strigat după ajutor, dar nu m-a auzit nimeni. Apoi, am început să mă rog şi am crezut că am murit. Îmi amintesc totul ca prin ceaţă”, a povestit Oksana.

Parlamentarii şi activistele Femen au cerut pedeapsa capitală pentru violatori

Cei trei suspecţi au fost arestaţi, dar doi dintre ei au fost eliberaţi în aceeaşi zi, din lipsă de probe. Procurorii nu au interogat-o pe Oksana, spunând că aceasta nu este conştientă, deşi mama fetei le-a spus autorităţilor că fata ei poate vorbi.

Când cazul a ajuns în presă şi s-a aflat că doi dintre agresori sunt fiii unor foşti oficiali, în Ucraina au început protestele de stradă, la care au participat inclusiv activistele Femen, în sânii goi.

Protestatarii au afişat bannere şi au scandat mesaje precum „Moarte sadicilor!” sau „Executaţi-i pe nemernici!”. În plus, mai mulţi membri ai Parlamentului ucrainean a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 8 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 37 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 39 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 26 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°