Aseară, 28 de musulmani din Dobrogea au plecat în pelerinaj la Mecca, locul naşterii profetului Mohammed. Musulmanii se pregătesc în acest fel de Kurban Bayram, sărbătoarea sacrificiului, care va începe pe 27 noiembrie. „Drumul va dura patru zile. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să ajungă şi să se întoarcă cu bine. Pelerinajul este unul din cei cinci stâlpi ai islamismului si se desfasoara in fiecare an în ultima lună din calendarul islamic“, a declarat muftiul Iusuf Muurat.
Atât bărbaţii, cât şi femeile, trebuie să adopte în timpul pelerinajului o ţinută anume. Bărbaţii poartă la Mecca două bucăţi de pânză albă fără ţesături sau noduri – una în jurul taliei, iar cealaltă peste umăr. În picioare trebuie să aibă sandale. Femeile trebuie să fie îmbracate în costume tradiţionale.
„E o mare sărbătoare pentru noi. Fiecare om trebuie să ajungă o dată în viaţă la Mecca. Sperăm să ne întoarcem cu bine acasă“, a declarat Dulcani Duria, o femeie în vârstă de 65 de ani, din Constanţa care a plecat ieri în pelerinaj.
În ziua a zecea, adică pe 27 noiembrie, începe Kurban Bayram, adică sărbătoarea sacrificului. Pelerinajul durează 12 zile. Ultimele zile ale ritualului sunt petrecute la Mina, în apropiere de mecca, unde are loc „aruncarea cu pietre în satana“. Pelerinii aruncă patru pietricele în direcţia a trei stânci ce-l simbolizează pe diavol.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa