Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GIANINA CORONDAN: Viaţa după neimpact

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 octombrie 2009 ·

Ţi s-a întâmplat vreodată să fii pe trecerea de pietoni şi să-ţi şteargă manşeta pardesiului şi mintea perplexă o maşină gonind turbat?

Ştii starea aia în care rămâi prostit şi priveşti bâiguind ceva neinteligibil după bolidul care nu se mai vede de mult, iar ţie îţi tremură cu mare întârziere picioarele de nici nu mai ştii să ajungi spre trotuar? Sau ţi s-a întâmplat ca aflat la volan sa mergi liniştit şi, deodată, să te agite un năvalnic taifun motorizat care vă împleteşte pe tine şi pe cei ce-ţi erau colegi tihniţi de trafic mai ceva ca gospodinele colacii de Crăciun?

Dar ţi s-a întâmplat să mai zăboveşti iarna în căldura maşinii ca într-o colibă prietenoasă, să aştepţi parcat răsfoind ceva, scriind ceva, visind ceva şi, până să apuci să clipeşti, un şuierat obraznic să-ţi ştergă maşina ca o iscălitură grăbită a lui Zorro, ca o vizită inopinată a celebrului RoadRunner, ca un trenuleţ high-tech din Disneyland? Iar tu să rămâi încremenit cu ochii micşorati fixând punctuleţul îndepărtat care te-a vizitat chiar adineauri luându-ţi suvenir oglinda laterală? Mai ştii ce simţi după? Amalgamul ăla de sentimente de uimire, teroare, panică, frustrare, revoltă, ură, nimicnicie?

E groaznic, mai ales dacă nu ai nutrit vreodată dorinţa de a face pact cu pericolul, dacă nu-ţi place să te învecinezi cu moartea mai mult decât e scris în caietul- program al spectacolului vieţii. Eşti aproape să-ţi pierzi minţile, eşti furios când realizezi că în clipa aia era să nu mai fii, dar totodată eşti brusc recunoscător că ţi s-a mai dat o şansă, că mai eşti încă tolerat în joc.

Eşti Indiana Jones, James Bond şi Harry Potter la un loc, iei viaţa de la zero. Frumoasă treabă, dar eu aş vrea ca inconştienţii vitezomani să aibă şi ei partea lor de glorie, să fie filmaţi şi să poată fi denunţaţi, precizând, în vederea unei pedepse promoţionale de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°