Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Vehiculul Curiosity reuşeşte să treacă de primul obstacol: un kilometru parcurs pe planeta Marte

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Roverul marţian Curiosity a trecut ieri de prima sa „frontieră": maşina-laborator trimisă de către NASA pe planeta Roşie a reuşit să facă primul său kilometru pe suprafaţa îndepărtatei planete, în căutarea apei şi substanţelor care să demonstreze că pe Marte a existat viaţă la un moment dat.

Roverul de o tonă a reuşit să treacă de acest hotar miercuri, 17 iulie, în timpul unei călătorii de 38 de metri, ducând odometrul său la 1.029 de metri. Dar călătoria vehiculului nu este nici pe departe terminată. Curiosity a fost trimis de către NASA spre vârful Muntelui Sharp, care ajunge până la 5.500 de metri altitudine, iar roverul mai are 8 kilometri până acolo. Deşi pare o distanţă mică, maşinăria are o viteză maximă de 0,14 kilometri pe oră, fiind nevoit să meargă la această viteză pentru că laboratoarele sale sunt foarte sensibile şi, mai ales, foarte scumpe.

Curiosity a ajuns pe planeta Marte pe 5 august 2012, în craterul Gale, cu o lăţime de 154 de kilometri. Misiunea sa este de doi ani, iar NASA doreşte să afle dacă a existat viaţă microbiană pe Marte. În primul an, scopul robotului nu a fost să călătorească foarte mult, ci să studieze solul din craterul Gale. Deja Curiosity a revelat faptul că Golful Yellowknife putea susţine apariţia organismelor vii acum miliarde de ani.

Dar călătoria roverului va continua spre vârful Muntelui Sharp dintr-un motiv simplu: straturile de sol de până la 5.500 de metri altitudine vor spune diverse poveşti oamenilor de ştiinţă din SUA, care vor studia probele lui Curiosity.

Kilometrul lui Curiosity este o victorie timpurie pentru NASA, la nici un an de la asolizarea pe Marte, dar adevăratul erou de pe Planeta Roşie este Opportunity, un rover ajuns în 2004 pe Marte. Opportunity a supravieţuit mult mai mult decât credeau cei de la NASA şi a ajuns vehiculul spaţial american care a străbătut cea mai mare distanţă: ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 38 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 51 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 35 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 39 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°