N. a început să colecţioneze obiecte vechi imediat după moartea tatălui său. Era tânăr pe vremea aceea. Acum are în jur de 60 de ani, dar în el pare a se ascunde un copil mare. Un amestec de teribilism, inocenţă, bunătate, blândeţe şi agresivitate îl caracterizează în viaţa de zi cu zi! Colecţionează obiecte vechi, unele dintre ele impregnate de istorie şi… purtătoare ale unor poveşti grozave, dar – în acelaşi timp – pierde, strică, distruge obiectele de folosinţă imediată şi întotdeauna din greşeală. Lucrurile vin şi pleacă în viaţa lui la fel de vijelios, fulgurant şi neaşteptat ca şi femeile.

Dragostea lui pentru obiectele vechi (unele costă o avere, dar el e-n stare să nu mănânce pentru o fi­gurină iubită) întrece orice închipuire. Pierde şi distruge accidental orice, afară de aceste figuri de domniţe, domni, ţărani, avioane, ceasuri, păsări bizare, candelabre şi multe alte figuri, aproape la fel de stranii ca fi­­gurinele dintr-un vis. Casa lui s-a umplut în aşa fel la un moment dat, încât trebuia să intri cu atenţie până la patul pe care se putea să te aşezi…, ca nu cumva să te ciocneşti cu una dintre sta­tuete. Obiectele ocupase­ră spaţiul până acolo unde proprie­tarul lor era îngăduit cu greu să mai locuiască în propria casă.

După un di­vorţ în prima tinereţe, o femeie l-a iu­bit vreo 17 ani. Ea îşi dorea enorm căsătoria cu el, dar – de câte ori urma să facă actele de căsătorie, el nu-şi găsea certifica­tul de divorţ. Respectivul act era „ră­tăcit printre... obiec­te”(era un fel de a căuta acul în carul cu fân). Părea că obiectele „interzi­ceau” până şi căsă­to­ria lui cu o femeie şi o făceau tăcut, as­cunzând ac­tul care putea… debloca inima co­lecţionarului. Ca prin mi­nune, ce­le două perechi de naşi pe care cu­plul le alesese pentru căsătoria neân­tâm­­plată au divorţat la scurt timp du­pă ce au decis să-i cunune.

Culmea, ambele perech