Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: „Nu ştim cum a murit fratele nostru!“

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Sava Gândac (44 de ani) a murit în condiţii suspecte la numai 300 de metri de clădirea poliţiei din Măcin. Fraţii lui spun că ar fi fost omorât, dar nici până în ziua de azi nu au primit expertiza medico – legală, pentru că Poliţia din Tulcea nu s-a achitat da datorii faţă de Medicina Legală

Dosarul morţii lui Sava este în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, dar nu poate continua pentru că nu a venit încă expertiza medico – legală. Este inadmisibil, spun rudele decedatului, dar şi avocatul lor, care susţine că pentru familiile de oameni simpli nu se poate face nimic în această ţară.

„L-au luat ca pe un câine, fără procuror criminalist, fără nimic!“

Pe data de 17 mai 2010, cadavrul lui Sava Gândac din Măcin a fost găsit într-o curte situată la numai 300 de metri de clădirea poliţiei. Fratele lui mai mic, Florin (41 de ani), spune că o femeie de la un magazin l-ar fi văzut la ora 7.00 dimineaţă. „Cu toate acestea, el a fost ridicat de abia la 9.00, doar de poliţişti, fără procuror criminalist, fără nimic“, spune Florin.

Bărbatul avea o lovitură la cap, aşa că primele opinii despre caz au fost că Sava ar fi căzut şi s-ar fi lovit la cap. „Dar ceva nu se leagă, că era cu faţa în sus şi lovitura la cap era în partea din faţă. Noi credem că cineva l-a lovit şi apoi l-a aşezat cu faţa în sus“, mai spune Florin.

Nu au de unde să ştie

Întrebările îi rod pe apropiaţii lui de opt luni de zile, de când aşteaptă expertiza medico – legală. Avocatul lor, Stelian Nurciu, spune că nimănui nu îi pasă de oamenii simpli: „Dacă era vreo vedetă locală avea expertiza în câteva zile. Aşa trebuie să aştepte oamenii aceştia câte un an de zile. Este posibil să vorbim de un omor, chiar nimănui nu îi pasă?“

Avocatul constănţean mai spune că au câteva acte în care apare o asfixiere, o lovitură la cap, astfel că posibilitatea de a di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 28 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 20 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°