Miine, de la ora 21,45, pe stadionul “Ernst Happel”, are loc finala EURO 2008, intre Germania si Spania, meciul fiind transmis in direct de TVR 1 Germania - Spania nu este chiar finala asteptata a acestui EURO 2008. Intrucit tabloul competitiei a fost impartit in doua sectoare distincte, prezenta Germaniei era oarecum asteptata, desi multa lume vedea Portugalia lui Cristiano Ronaldo pe culmi. In zona dreapta a tabloului, inghesuiala era mare, una dintre cele trei echipe din grupa de foc (Olanda, Italia, Franta) fiind mai degraba asteptate la festinul de la Viena, decit aceasta Spanie, ochioasa si - in acelasi timp - paguboasa. Insa Spania ramine tara care a dat cele mai puternice cluburi din lume, Real Madrid si Barcelona (clasamentele all-time o dovedesc) si explozia acestei nationale este asteptata de multa vreme. Germania - Spania este, in al doilea rind, o confruntare de stiluri. Jocul avintat, bazat pe mijlocasi de tehnicitate rarisima si pe atacanti explozivi ai ibericilor, este contrapus stilului metodic, calculat al germanilor, cu o aparare foarte buna si jucatori creativi la mijloc, ca Ballack si Schweinsteiger si cu bombardierii Podolski si Klose in avanposturi. Fara a fi o echipa betonata ca Italia, Germania va cauta sa tempereze elanurile spaniole si va incerca sa puncteze pe eventualele iesiri hazardate ale lateralilor spanioli. In fine, Germania si Spania reprezinta si o confruntare de generatii. Antrenorul septagenar spaniol, Luis Aragones (fundasul golgeter al echipei Atletico de alta-data), contra tinarului si cerebralului Joachim Löw. Gasca de copii teribili ai Iberiei, contra experimantatilor Ballack, Metzelder sau Klose. Indiferent cine va cistiga, nu se poate spune ca tineretea a invins experienta. Sau invers. Ambele echipe au cite o dilema in privinta formatiei de start. Daca jocul cu doi inchizatori a fost cheia succesului german in fata Portug