Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă în cazul unui bebeluş care a murit la spitalul din Bârlad în timp ce era hrănit de asistentă

Publicat in Mediafax, vineri 19 iulie 2013 ·

Poliţiştii vasluieni au declanşat o anchetă în cazul unui bebeluş de două luni, care a murit la Spitalul de Urgenţă Bârlad în timp ce era hrănit cu lapte de către o asistentă, conducerea unităţii medicale considerând că nu este vorba despre culpă medicală.

Un băieţel în vârstă de două luni, care era internat în Spitalul de Urgenţă Bârlad încă de la naştere, a murit în unitatea medicală în timp ce era hrănit cu lapte de către o asistentă.

Ulterior, conducerea unităţii medicale din Bârlad a sesizat Poliţia în acest caz.

"Reprezentanţii spitalului ne-au sesizat cu privire la decesul copilului, un bebeluş născut prematur pe 20 mai şi care a rămas în spital, având nevoie de terapie intensivă. Potrivit sesizării, băieţelul a murit în timp ce era alimentat artificial. În cauză, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Ştraub.

Conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad consideră că nu a fost vorba despre culpă medicală, în condiţiile în care bebeluşul s-a născut cu o problemă medicală.

"Copilul a avut o problemă încă de la naştere, în sensul că în momentul în care era alimentat nu apărea şi reflexul opririi respiraţiei, astfel existând riscul aspiraţiei de lapte. Astfel, a apărut acea insuficienţă respiratorie în urma căreia, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, copilul a decedat. De aceea, în acest caz, nu putem spune că este vina cuiva, fiecare făcându-şi treaba corespunzător", a spus directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

Reprezentanţii unităţii medicale au sesizat şi Direcţia de Sănătate Publică Vaslui pentru a desfăşura propria anchetă, având în vedere că este vorba despre un deces la un copil cu vârsta de până la un an. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe F

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 30 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°