Fie că, dintotdeauna, firea lui l-a îndemnat, fie că s-a simţit sastisit de onorurile acestei lumi (rezident artistic în Irlanda, bursier Theodor Aman, participant la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, finalist la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, autor al unei ludice, vesele Arce a lui Noe expusă o vreme în curtea Muzeului de Artă din Bruxelles şi reaşezatǎ în faţa librăriei Cărtureşti, Maître Fontainier tocmai la intrarea în Biserica Anglicană din Bucureşti), sculptorul Virgil Scripcariu a fugit dintre betoanele oraşelor şi s-a aşezat, împreună cu soţia sa, Adriana, să mediteze, religios, naturist şi artistic, în tihna comunei Piscu, un sat cu tradiţie olărească aflat la mijloc de drum între Bucureşti şi Ploieşti.

A descoperit aici, cu magica lui nuieluşă de alun, fântâni de bucurie interioară, surse de creativitate şi de comuniune liberă cu oamenii simpli şi natura. Sensul recluziunii familiei Scripcariu nu este cel al sihăstriei, ci, mai degrabă, al păstoririi biblice. Între liniile cuminţi ale peisajului de câmpie, Adriana şi Virgil Scripcariu, ajutaţi de meseriaşii locului, vorbesc copiilor tot timpul, iar vara, în cadru instituţionalizat, îi ajută să deprindă tainele olăritului şi modelajului în lut.

De la ultima lor întâlnire, am primit această epistolă, a cărei simplitate luminoasă de dimineaţă de vară se cade să nu fie întreruptă de niciun comentariu:

"În perioada 9-14 august, a avut loc la Piscu Şcoala de Vară Lut Ars, 2010. Într-o săptămână de cuptor, ne-am retras în umbra atelierului de sculptură ca să depănăm din nou, împreună cu copiii satului, istoriile Piscului.

Am învârtit iar cu veselie la roţi, cu nea Mitică şi, de anul acesta, şi cu nea Irinel. Irinel Ion, unul dintre puţinii tineri ai satului care mai ştiu să olărească, este noul nostru colaborator. Cu toate că nu s-a ocupat niciod