Funeralii impozante şi totodată controversate pentru baroana Margaret Thatcher, o personalitate marcantă a secolului al XX-lea, s-au desfăşurat miercuri la Catedrala St. Paul, la Londra.
Regina Elizabeth a II-a a luat loc în primul rând, între cei 2.300 de invitaţi, în impozantul edificiu religios, pe jumătate în stil clasic, pe jumătate în stil baroc.
"Funeraliile ceremoniale", cu onoruri militare, relevă importanţa politică a fostului premier britanic, în perioada 1979-1990, deşi acestea se află cu o treaptă mai jos decât funeraliile naţionale organizate pentru ducele de Wellington, amiralul Nelson sau Churchill, cel care a contribuit la înfrângerea nazismului, plâns de întreaga naţiune în 1965.
Înhumarea lui Churchill este ultima la care a asistat regina, cu titlu excepţional.
Întregul Guvern şi premierul David Cameron, toţi foştii premieri britanici, inclusiv laburistul Tony Blair, care revendică în parte moştenirea baroanei, au luat loc în naos.
Downing Street a anunţat prezenţa a doi şefi de stat, a 11 premieri şi a 17 miniştri de Externe în funcţie.
În total, aproape 170 de ţări au trimis reprezentanţi de diverse ranguri, reflectând atât uzanţele protocolare, dar şi aprecieri diferite asupra moştenirii thatcheriste. Astfel, Argentina şi Rusia au boicotat ceremonia.
Mai surprinzător, în opinia unor comentatori britanici, este faptul că niciunul dintre locatarii Casei Albe nu a dat curs invitaţiei de a marca "relaţia privilegiată" anglo-americană, apreciată de către "Mrs T". Doi actori ai finalului Războiului Rece, ultimul preşedinte URSS Mihail Gorbaciov şi reunificatorul Germaniei Helmut Kohl, au prezentat scuze pentru o absenţă din motive de sănătate.
În schimb, celebrităţi din anii '80 s-au aflat în rândul asistenţei, inclusiv Anya Hindmarch, creatoarea impresionantelor genţi purtate de Dopamna de Fier. @N