Uniunea Europeana inca se mandreste ca este o entitate care promoveaza progresul, capabila sa pro­iec­teze inspre Est, in cele mai neprimitoare locuri, valori si institutii esentiale pentru buna guvernare si succesul economic. Insa, doua rapoarte de monitorizare lansate in aceasta luna cu privire la Romania si Bulgaria, state mem­bre din 2007, arata cat de lipsita de continut si de gau­noasa este aceasta retorica. Coruptia ramane adanc in­ra­dacinata, iar eforturile de a o combate sunt blocate la cel mai inalt nivel. Bulgaria va face obiectul unor sanc­tiuni, dar Romania, al saptelea stat membru ca marime in pre­zent, nu va suferi aproape deloc in urma acestei evaluari. Cu 50 de ani în urma, UE a pornit ca un bloc regional de comert, iar acum aspira sa devina un stat federal eu­ropean. Însa, pentru a îndeplini aceasta ambitie deosebit de mare, UE trebuie sa demonstreze ca are autoritatea ne­ce­sara pentru a-si impune valorile pluraliste, modelele eco­nomice si formele de guvernare asupra tuturor mem­brilor sai. Evident, nu a reusit sa realizeze acest lucru in cazul Romaniei. Cu exceptia unor scurte interludii de re­forma, puterea politica a fost administrata, din 1989 pa­na in prezent, de catre o oligarhie (transpartinica) cu un nucleu dur format din postcomunisti si recruti din par­tidele cele mai oportuniste si mai orientate spre ma­ximizarea profitului (în principal, cu o altfel de origine decat cea comunista). Oficialii de la Bruxelles, centrul luarii deciziilor în ca­drul UE, cunosteau faptul ca in niciun alt stat satelit fost co­mu­nist nu se pastrasera retelele de putere autoritara mai mult ca în Romania. Însa, în 2000 s-au demarat ne­go­cierile în vederea aderarii Romaniei. Eurocratii cre­deau ca nici macar postcomunistii din Romania nu ar fi putut rezista puterii de transformare a UE. Romania avea sa faca obiectul unei terapii de soc prin euro­penizare, ceea